Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Greva profesorilor continuă. Sindicatele au decis că nu vor semna niciun acord cu Iohannis, dacă nu le sunt respectate cererile

Greva profesorilor continuă. Sindicatele au decis în urmă cu scurt timp că nu vor semna niciun acord, fie el şi girat de preşedinte, atâta timp cât nu le sunt respectate cererile. De altfel în ţara sunt şi astăzi proteste. Mesajul sindicaliştilor a fost unul clar: "am mai semnat acorduri care nu au fost respectate". Spun astfel că greva va continua până când vor primi majorarea salarială de 25% pe care au tot cerut-o, nu prime sau vochere. Criza din Educaţie este din nou subiectul discuţiilor de la Palatul Cotroceni. De data aceasta, liderii coaliţiei au fost chemaţi la consultări. 

de Redactia Observator

la 31.05.2023 , 12:33

Sunt discuţii la Palatul Cotroceni, în format de trei, între preşedintele Klaus Iohannis şi liderii coaliţiei, premierul Nicolae Ciucă şi şeful PSD, Marcel Ciolacu. Kelemen Hunor, liderul UDMR, nu este prezent, dar susţine varianta celorlalţi doi.

S-ar putea ajunge la un acord politic prin care să modifice salariul profesorilor debutanţi, care să aibă ca punct de referinţă salariul mediu pe economie. Însă liderii de sindicat vor o OUG pentru acest lucru şi o majorare cu 25% a salariilor profesorilor. 

Asta ar însemna un impact bugetar de 8 miliarde de lei, pentru un an, iar pentru ce a mai rămas din anul acesta, impactul bugetar ar fi de 3 miliarde de lei. N-au acceptat nicio soluţie care a venit din partea Guvernului, refuzând orice bonus sau stimulent pentru a rezolva această criză. 

Vezi și

După întâlnirea de ieri de la Cotroceni se vorbea despre o posibilă încetare a grevei, însă, astăzi, sindicatele au revenit cu acest răspuns ferm: dacă nu le sunt respectate cerinţele, greva va continua. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Greva profesorilor continuă. Sindicatele au decis că nu vor semna niciun acord cu Iohannis, dacă nu le sunt respectate cererile