Greva profesorilor continuă. Sindicaliştii merg astăzi la Ministerul Educaţiei pentru o nouă rundă de negocieri
Greva profesorilor continuă, dar continuă şi negocierile. Sindicaliştii se vor întruni din nou în doar câteva ore la Ministerul Educaţiei pentru o nouă încercare de a negocia încheierea grevei. Dacă până vineri profesorii nu revin la catedre, examenul de Bacalaureat ar putea fi amânat, iar probele de competenţe ar putea fi echivalate cu notele primite în timpul liceului.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Peste 320.000 de elevi trebuie să susţină Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională. Cât despre încheierea situației școlare anuale a elevilor, Ministerul Educaţiei a transmis că mediile se pot încheia cu minim două note la o materie, iar situaţia anuală poate fi validată şi fără consilul profesoral, care trebuia să se întrunească acum pentru validarea mediilor.
”Dacă ajungem la concluzia că nu există suficientă resursă umană pentru a organiza aceste examene vom anunţa care sunt măsurile pe care ministerul le ia în calcul. Avem deja nişte scenarii, dar nu aş dori să speculez. Dorinţa noastră, a tuturor, şi rugămintea noastră ar fi să putem să ţinem probele la datele anunţate pentru ca toţi elevii să poată să meargă mai departe pe parcursul pe care şi l-au ales”, a mai declarat Ligia Deca.
Ea a menţionat că nu se doreşte prelungirea perioadelor de examen: ”Cred că este de dorit să nu împingem nici cursurile, nici probele de examen mai mult în perioada verii, din motive obiective, care ţin de temperaturi, de stresul pe care, mă rog, l-ar putea suferi copiii”.
În plus, ministrul Educaţiei a menţionat că instituţia pe care o conduce va lua toate măsurile necesare pentru ca anul şcolar să fie finalizat în condiţii bune pentru toţi elevii, indiferent de clasa pe care o termină.
- Profesorii care au refuzat să intre în grevă, de dragul elevilor. Pentru unii copii, singura masă caldă a zilei...
- Greva profesorilor: câți dascăli s-au întors la ore. Vineri, zi decisivă pentru soarta examenului de Bacalaureat
- Ministrul Educaţiei, despre ce se va întâmpla cu probele de competențe de la Bacalaureat, dacă greva...
Sindicatele din Educaţie: 86,93% dintre grevişti continuă protestul
Federaţiile sindicale din Educaţie au transmis că procentul membrilor de sindicat aflaţi în grevă este de 86,93 din totalul celor care au semnat referendumul pentru declanşarea acestei forme de protest. La rândul său, Ministerul Educaţiei a precizat că procentele comunicate marţi ”sunt calculate prin raportare la totalul personalului, respectiv la totalul personalului didactic din învăţământul preuniversitar, nu la numărul total al membrilor de sindicat”.
”Menţionăm că procentele avansate astăzi de Ministerul Educaţiei au fost raportate la totalul salariaţilor din învăţământ, provocând confuzie în rândul membrilor de sindicat aflaţi în grevă. Solicităm Guvernului reluarea urgentă a negocierilor în interesul sistemului de învăţământ”, afirmă sindicaliştii.
La rândul său, Ministerul Educaţiei a transmis precizări privind informaţiile statistice privind procente ale întregului personal/ ale cadrelor didactice care continuă protestul declanşat în 22 mai sau şi-au reluat activitatea.
”Datele făcute publice marţi de Ministerul Educaţiei au rezultat din centralizările primite de la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în urma raportărilor unităţilor de învăţământ. Procentele comunicate de Ministerului Educaţiei astăzi, 6 iunie, sunt calculate prin raportare la totalul personalului, respectiv la totalul personalului didactic din învăţământul preuniversitar, nu la numărul total al membrilor de sindicat”, precizează ministerul.
Ministerul Educaţiei adaugă că a solicitat şi a centralizat, în această perioadă, informaţii statistice privind întregul personal din unităţile de învăţământ, pentru o imagine de ansamblu asupra dinamicii din sistem, în contextul protestului personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰