Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Graffiti la peste 80 de metri înălţime, pe Podul Basarab. Bărbatul nu a fost prins, dar un fotograf a reuşit să-l filmeze cu drona

Podul Basarab, ţinta tinerilor pasionaţi de graffiti! Un bărbat a fost surprins din dronă, sâmbătă seara, la peste 80 de metri înălţime, în timp ce desena pereţii din vârful unuia dintre pilonii care susţin podul. Incidentul a avut loc la doar trei zile după ce preşedintele a promulgat o lege care creşte amenzile pentru cei care fac grafitti până la 6 000 de lei.  

de Andre Rotaru

la 25.07.2022 , 19:42

"Am observat o siluetă sus, pe unul dintre pilonii Podului Basarab. Având drona la mine, am zis hai să ridic drona să văd care e treaba", povesteşte fotograful. Astfel a fost surprins un graffer suit la peste 80 de metri înălţime, în vârful unuia dintre pilonii care susţin Podul Basarab. În imagini se vede cum tânărul, fără cască de protecţie sau frânghie de siguranţă, îşi lasă semnătura pe unul dintre stâlpi. 

Bărbatul, filmat cu drona: graffitii la 80 m înălţime, pe Podul Basarab

"Chiar dacă sunt camere de supraveghere peste tot, se poate intra doar dacă nu este lacăt pus. Urcarea este destul de anevoioasă. Pentru că ai în jur de vreo 20 de scări, după care urci în plan vertical", adaugă fotograful. Paznicii podului se declară dezarmaţi. Întrebat dacă vede oameni cu spray-uri, veniţi să facă graffiti, un paznic răspunde: "Toată noaptea vin. Ce să le fac?". Nu a reuşit să prindă niciunul: "Eu sunt aici, el desenează sus. Eu mă urc sus, el coboară jos"

Vezi și

"Poliţiştii nu au primit până acum nicio plângere cu privire la tânărul surprins în vârful pilonului. Însă s-au sesizat din oficiu după ce imaginile au apărut pe internet. Fac acum cercetări pentru a stabili cine este tânărul, cum a ajuns acolo, dar şi dacă a produs pagube", spune Andre Rotaru, reporter Observator. 

Pe acelaşi subiect

Amenzi de până la 6.000 de lei pentru cei care fac graffiti

Incidentul filmat s-a petrecut la doar trei zile după promulgarea unei legi care creşte de 12 ori amenzile pentru cei care comit astfel de fapte. În plus, noua lege obligă artiştii stradali să şteargă desenele făcute în cel mult 15 zile. Dacă nu o fac, primăria îi poate obliga să suporte costurile eliminării lor.

"Doar pentru că s-a schimbat un pic pedeapsa, nu înseamnă că grafitti-ul se va opri. Nu este ilegal să umbli cu un spray în buzunar. În ultima perioadă, în Bucureşti, au apărut destul de multe picturi murale care sunt făcute cu aceleaşi ustensile", mărturiseşte Cage, manager Sweet Damage Crew. 

Cei din comunitatea grafferilor spun că soluţia ar fi ca artiştii să aibă spaţii speciale unde să poată desena, ca în alte ţări. "Arta stradală se face cu acordul proprietarilor. Una este această manifestare şi una este vandalismul", a declarat Stelian Burduja, ministrul Digitalizării.

În 2020, doi artişti din Germania au reuşit să coboare în rapel pe unul dintre pilonii Podului Basarab şi să deseneze hieroglife imense. Într-un interviu, au declarat că au fost surprinşi cât de uşor le-a fost să urce pe pod. 

Andre Rotaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Graffiti la peste 80 de metri înălţime, pe Podul Basarab. Bărbatul nu a fost prins, dar un fotograf a reuşit să-l filmeze cu drona