Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Furtul a 14 milioane de euro, tunul uriaş pe care l-ar fi dat Marian Vanghelie şi Daniel Tudorache în pandemie. Schema pusă la cale de foştii primari

În timp ce noi stăteam închiși în case de frica infectării cu COVID-19, iar copiii făceau şcoala online, Marian Vanghelie și Daniel Tudorache, fost primar al Sectorului 1, dădeau tunuri grele. Fie că era vorba de tablete pentru elevi sau nebulizatoare, obţineau contracte de achiziţii pe bani grei, la preţuri supraevaluate. Totul, cu sprijinul unei caracatiţe de 56 de angajaţi din instituţii-cheie. Procurorii anticorupție au început urmărirea penală. 

de Larisa Bernaschi

la 21.10.2022 , 19:18

Marian Vanghelie controla caracatiţa încă din 2019, dar pandemia a oferit contextul perfect pentru a da un tun uriaş. Procurorii spun că gaşca era organizată pe trei paliere și controla achizițiile primăriilor din două sectoare. În 2020, au fost cooptate și persoane angajate în două companii din subordinea Primăriei Sectorului 1 și Economat Sector 5 SRL.

Larisa Bernaschi, reporter Observator: Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, Marian Vanghelie, fostul edil al Sectorului 5, ar fi condus un grup infracțional format din 56 de persoane care ar fi primit foloase necuvenite de aproape 14 milioane de euro. Toți ce 56 de inculpați au ajuns rând pe rând în fața procurorilor DNA. 

Cu cele 14 milioane de euro furate, autoritățile ar fi putut să schimbe 7 kilometri de conductă de termoficare, să instaleze sisteme de semaforizare inteligentă în tot Bucureștiul sau să renoveze pasajul Unirii.

Vezi și

Pandemia, mană cerească pentru cei decişi să facă bani

Pe acelaşi subiect

Pandemia a fost mană cerească pentru cei decişi să facă bani buni dintr-o criză mondială. Membrii grupării au creat circuite comerciale fictive prin care livrau produse inexistente către instituțiile publice la prețuri supraevaluate.

De exemplu, au cumpărat 1200 de nebulizatoare la un preț de 3,5 ori mai mare, destinate școlilor din sectorul 1. Sub aceeași schemă, ar fi fost cumpărate 200 de termoscannere și 75.500 de tablete pentru elevi, care au fost date elevilor pentru şcoala online.

Pus în fața acuzațiilor, fostul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, nu se consideră vinovat.

Daniel Tudorache, fost primar Sectorul 1: Dacă erau lucruri clare, eram inculpat... Pentru acest dosar mi-au făcut percheziție acum doi ani. În doi ani de zile nu s-a întâmplat nimic. Nu au efectiv nimic pentru că nu am semnat...

Marian Vanghelie a fost condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare, în primă instanță, într-un alt dosar în care este acuzat că ar fi luat mită 30 de milioane de euro. Daniel Tudorache a fost și el trimis în judecată în primăvară, fiind acuzat de DNA de complicitate la trafic de influență și spălare de bani.

Larisa Bernaschi Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Furtul a 14 milioane de euro, tunul uriaş pe care l-ar fi dat Marian Vanghelie şi Daniel Tudorache în pandemie. Schema pusă la cale de foştii primari