Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Fostă concurentă Miss România, desfigurată de un fals medic dentist din Siria. Femeia s-a ales cu complicații grave după o operație

Caz şocant la o clinică stomatologică din Bucureşti! Un medic dentist sirian, fără drept de practică în România, a fost reţinut după ce a desfigurat o pacientă. Este vorba despre o fostă concurentă Miss România.

de Laurenţiu Rădulescu

la 31.03.2023 , 14:09

În luna noiembrie, bărbatul, în vârstă de 26 de ani, ar fi afectuat o procedură medicală în urma căreia au apărut complicaţii grave. Alături de medic a fost reţinut şi patronul cabinetului.

"Vorbim despre un tânăr sirian în vârstă de 26 de ani, care practica medicina stomatologică fără să aibă dreptul pe teritoriul României, la un cabinet din Capitală. Totul ar fi ieșit la iveală după ce un pacient a mers la această clinică stomatologică, și-a făcut o operație, iar după această operație s-a simțit rău. A mers, bineînțeles, la alt cabinet stomatologic, acolo unde i s-a spus că intervenția chirurgicală inițială a fost una eronată, motiv pentru care pacientul s-a întors la clinica la care a fost prima dată.

Atunci a vrut să stea de vorbă cu medicul în vârstă de 26 de ani, cu medicul sirinan, moment în care s-a îmbrăcat pur și simplu și a fugit din clinică. Victima a mers la poliție și a făcut această reclamație. În urma verificărilor făcute, polițiștii și-au dat seama că au de-a face cu un medic stomatolog fals, care nu avea dreptul să profeseze pe teritoriul României. Era ajutat, în schimb, de un alt doctor, tot sirian, care îl ajuta la diferite operații stomatologice. Ambii au fost reținuți pentru 24 de ore și acuzați de înșelăciune", a transmis reporterul Observator Laurențiu Rădulescu. 

Vezi și
Laurenţiu Rădulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Fostă concurentă Miss România, desfigurată de un fals medic dentist din Siria. Femeia s-a ales cu complicații grave după o operație