Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Filmul morţii lui Dorin, tânărul care a făcut infarct la volan. Cu o oră înainte refuzase transportul la spital

Caz şocant în Iaşi. Un tânăr de 36 de ani a murit la volan, în trafic, în urma unui infarct. Tragedia s-a petrecut pe un pod din Iaşi şi, ca prin minune, nu a rănit pe nimeni. Şoferul a apucat să sune la 112, însă a leşinat în timpul convorbirii şi apelul s-a oprit brusc. Un echipaj care mergea spre alt caz l-a resuscitat timp de o oră şi jumătate însă nici asta nu l-a salvat. Cu doar o oră înainte, tânărul chemase o altă ambulanţă, dar a refuzat să meargă la spital.

de Clara Mihociu

la 21.02.2025 , 19:12

Sunt clipe dramatice surprinse de un martor în Iaşi, la o oră de vârf. Un bărbat încearcă cu disperare să îl facă să reacţioneze pe şoferul unei maşini de teren căruia i s-a făcut rău la volan. La un moment dat, maşina automată pleacă singură cu spatele şi aproape loveşte o femeie care încerca să-l ajute pe şofer.

La volanul maşinii de teren este Dorin, un bărbat de 36 de ani. Cu o oră înainte a intrat într-o farmacie pentru că se simţea rău. De acolo a sunat la ambulanţă.

Filmul morţii lui Dorin

Vezi și

"Ne-a spus că i-au măsurat cei de acolo tensiunea şi că a fost foarte mare, 20, că i-au administrat un medicament şi că nu îl mai doare în piept, îl doare doar o mână. De asta a intrat în farmacie, că îi era rău", a declarat Nicu Puha - SAJ Iaşi.

Pe acelaşi subiect

"A intrat domnul în farmacie, destul de agitat, vorbea la telefon cu ambulanţa. S-a adresat colegei mele că îl doare în piept şi îi amorţeşte mâna stângă. Chiar era foarte panicat", povestește Daniela Rădulescu - farmacistă.

După prima solicitare la 112, medicii de pe ambulanţă i-au făcut bărbatului un EKG, care nu ar fi indicat valori anormale. Pentru că tânărul le-a spus acestora că suferă de probleme cu inima, medicii au insistat să îl ducă la camera de gardă. Bărbatul a refuzat şi le-a spus că se va duce pentru consultaţie într-o altă zi.

A sunat de două ori la 112, dar a refuzat să meargă la spital

Tânărul s-a urcat la volan şi după nici un kilometru a simţit că i se face din nou rău. La o oră de la primul apel, a sunat iar la ambulanţă. Operatorul de la 112 şi-a dat seama că bărbatul a leşinat la volan, când convorbirea s-a întrerupt brusc. O ambulanţă care mergea la un alt caz a oprit să-i acorde ajutor.

"A găsit pacientul inconştient în maşină, l-a extras şi, fiind în stop cardio-respirator s-au efectat manevre de resuscitare. Acestea au continuat pe parcursul a 90 de minute, cu tot ce înseamnă protocol de resuscitare avansat", a declarat Diana Cimpoeșu - UPU Smurd Iaşi.

Din păcate, medicii nu l au mai putut salva. Potrivit legii, şoferii care suferă de anumite boli, precum cele de inimă sau diabetul, îşi pot pierde dreptul de a conduce. Medicul de familie sau cel specialist pot sesiza poliţia atunci când consideră că un pacient nu e apt să urce la volan şi poate fi un pericol pentru el şi pentru ceilalţi. Sesizări pot face şi rudele sau apropiaţii.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cum faceţi față temperaturilor extreme din aceste zile?
Observator » Evenimente » Filmul morţii lui Dorin, tânărul care a făcut infarct la volan. Cu o oră înainte refuzase transportul la spital