Video Filmul crimei şocante din Cluj, unde o femeie şi-a omorât soţul în faţa copilului de 3 ani. A încercat să ascundă cadavrul în spatele casei
Şi-a semnat singur sentinţa la moarte, fără să îşi dea seama. Un bărbat din judeţul Cluj şi-a externat soţia pe proprie răspundere dintr-un spital de psihiatrie, în urmă cu câteva zile. Vineri, femeia l-a ucis cu sânge rece, chiar de faţă cu copilul lor în vârstă de 3 ani. A ascuns apoi cadavrul în spatele casei, dar a fost descoperit de fiica lor, de 15 ani. Adolescenta a alertat autorităţile, iar ucigaşa a ajuns în custodia poliţiştilor.
După o discuţie aprinsă, femeia a luat vineri seară un cuţit şi s-a năpustit asupra soţului chiar de faţă cu mezinul familiei. Bărbatul ar fi fost luat prin surprindere şi nu a mai apucat să se apere. Rana din zona gâtului i-a fost fatală. Când a realizat ce a făcut, a încercat să ascundă cadavrul în spatele locuinţei, însă fiica lor în vârstă de 15 ani a dat peste el. Tot ea a sunat şi la 112.
Vecină: Stăm vizavi, niciodată nu am auzit certuri, urlete. M-a şocat. Încă şi acum mai sunt.
Femeia nu s-ar fi aflat la primul episod violent
În urmă cu câteva săptămâni ar fi furat două maşini ale vecinilor, iar într-o criză de nervi ar fi aruncat cu lucrurile prin locuinţă.
- Imagini cu accidentul din Podu Iloaiei. Maşina, filmată în timp ce e târâtă pe şine de trenul în viteză;...
- Cinci tineri au fugărit pogăniciul de Paşte, într-un sat din Mureş. "Toată lumea e cu ochii pe tine, eşti...
- Volkswagen spulberat de tren şi târât zeci de metri pe şine la Podu Iloaiei, în Iaşi. Şoferul nu a mai putut...
- Vacanţa de Paşte, mai ieftină la vecinii bulgari. Cât a plătit un cuplu pentru un sejur la un hotel de 4 stele...
- Daniela, femeia lovită cu ciocanul şi incendiată de fostul soţ, a murit în spital. Bărbatul nu-şi regretă...
Vecină: A distrus prin casă multe chestii şi mai multe probleme. A dus-o poliţia şi a fost internată la Psihiatrie.
Grigore Fati - primar comuna Apahida: Am trimis (n.r. un echipaj), că m-au sunat vecinii. A fost doamna viceprimar, cu o persoană de la asistenţă socială de la noi, cu Poliţia Locală. Şi atunci s-a luat legătura cu nişte rude care le-au luat copiii.
Soţul, marinar de profesie, era plecat atunci în străinătate. La aflarea veştii că partenera de viaţă are probleme medicale a venit într-un suflet acasă. A semnat actele de externare pe proprie răspundere, deşi pacienta ar fi avut în continuare nevoie de tratament psihiatric.
Gabril Diaconu-medic psihiatru: Când persoana se deteriorează după externare, nu există responsabilitatea juridică referită, ca să zicem cine a semnat ca să o ia acasă. Întreruperea bruscă a medicaţiei poate să fie cauza unor schimbări radicale de comportament. Legea românească prevede doar în cazuri limitate, obligativitatea tratamentului după externare.
Copiii celor doi sunt în stare de şoc şi au rămas în grija unei rude a bărbatului ucis. Femeia este acuzată de omor şi a fost reţinută de poliţişti. Cel mai probabil, ea va supusă unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă a avut discernământ când a comis fapta.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰