Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Filmul crimei de la Padina. După ce s-au uitat la soţia lui, Sorin i-a atacat pe fiii vrăjitoarei Sidonia, apoi a sfârşit ucis prin 6 lovituri de cuţit

Procurorii au refăcut pas cu pas filmul crimei de la Padina. Anchetatorii sunt convinşi că băieţii vrăjitoarei Sidonia şi ai liderului clanului Fabian din Capitală au vrut să îi ia viaţa agentului de pază. Aduc ca argument faptul că victima a fost lovită cu un cuţit de şase ori zona capului şi în spate. Bărbatul nu mai avea puls în momentul în care soţia lui a sunat la 112. Urmează informaţii cu puternic impact emoţional. 

de Redactia Observator

la 14.02.2024 , 13:14

Sâmbătă, agentul de pază a ajuns la hotelul de patru stele din Padina împreună cu soţia şi mai mulţi prieteni. S-au distrat la petrecerea cu vedete în aer liber, din faţa resortului, până în jurul orei 21. Acolo erau deja şi fiii vrăjitoarei Sidonia şi ai liderului clanului Fabian. 

Distracţia s-a mutat apoi într-un bar al hotelului. Pe 15 februarie, bărbatul omorât ar fi împlinit 41 de ani. Au curs dedicaţiile până spre miezul nopţii. Soţia victimei susţine că Alex Velea a împărţit masa cu fraţii Fabian, dar s-a făcut nevăzut cum a început scandalul, în jurul orei 24.

Fraţii l-au alergat pe bărbat în restaurant

Vezi și

Cristi Popovici, reporter Observator: În timpul petrecerii, soţia bărbatului s-a urcat pe un scaun şi a început să danseze. Fraţii din clanul Fabian ar fi început să-i arunce priviri, pe care victima le-a interpretat drept ofensatoare. Nervos, agentul de pază s-a dus la cei trei să le ceară socoteală. 

Pe acelaşi subiect

Sorin Anghel l-a lovit pe Laurenţiu Fabian, zis Solomon. Pumnul l-a trimis la podea. S-a ridicat şi a ieşit din bar, însoţit de fratele cel mai mic, Luis. 

Cristi Popovici, reporter Observator: Cei doi fraţi se întorc în restaurant, în timp ce Sorin Anghel iese pe uşa din spate, direct pe terasă. Anchetatorii spun că victima ia o sticlă, o sparge de o masă şi se întoarce cu ea în bar. E momentul care anunţă tragedia. Cei trei fraţi încep să-l alerge pe Sorin Anghel în restaurant, iar Solomon Fabian înfige un cuţit în victimă. 

Bărbatul era deja mort când soţia lui a sunat la 112

Rănit, Sorin Anghel a fugit în parcarea hotelului, unde a fost înjunghiat din nou. Soţia, care a sunat imediat la 112, le-a povestit poliţiştilor că a încercat să-şi apere partenerul, dar a fost lovită de unul dintre agresori şi trântită la pământ. Procurorii nu au dubii: după ce au analizat numărul loviturilor de cuţit şi zona în care au fost aplicate, reiese clar intenţia de a ucide victima.

Avocat: Urmează ca medicul legist să stabilească dacă atât partea vătămată cât şi inculpaţii au fost sub influenţa drogurilor sau a alcoolului. 

Sorin a fost înmormântat azi

Azi, Sorin Anghel a fost înmormântat. Nedezlipită de sicriul bărbatului a fost tot timpul soţia lui.

Cunoştinţă: A fost un om extraordinar, a fost ca fiul meu.

Cei trei fraţi au fost arestaţi pentru 30 de zile, sub acuzaţia de omor şi folosirea de obiecte periculoase. Avocaţii lor au contestat deja decizia. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Filmul crimei de la Padina. După ce s-au uitat la soţia lui, Sorin i-a atacat pe fiii vrăjitoarei Sidonia, apoi a sfârşit ucis prin 6 lovituri de cuţit