Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Şeful Salvamont Predeal ar fi suferit un infarct după ce a fost atacat de urs, pe stradă. A mai apucat doar să strige înainte să fie sfâşiat

Noi informaţii din ancheta atacului de urs de la Predeal. Salvamontistul rănit de sălbăticiune pe o stradă din oraş ar fi suferit un infarct în momentul în care s-a întâlnit cu animalul. A apucat să strige, înainte să i se facă rău, iar un paznic şi un jandarm aflat în timpul liber, care se aflau în zonă, au încercat să-l ajute. Bărbatul atacat este în continuare în stare extrem de gravă din cauza rănilor suferite şi a problemelor sale cardiace. După acest incident grav în Predeal localnicii sunt în stare de alertă. Atenţie, vă avertizăm, urmează detalii cu un puternic impact emoţional!

de Claudiu Loghin

la 31.03.2025 , 14:58

Salvatorul montan în vârstă de 51 de ani nu a avut nicio şansă în lupta cu sălbăticiunea. 

Şeful Salvamont Predeal, atacat de o ursoaică pe stradă

Atacul s-a petrecut într-o zonă cu blocuri, hoteluri şi pensiuni din sudul staţiunii Predeal. Localnicii spun că ursoaica şi puii coboară frecvent, noapte de noapte, fără ca autorităţile să facă ceva pentru îndepărtarea pericolului. Animalul a dispărut imediat după atac. Ca prin minune, deşi în stare gravă, salvamontistul a supravieţuit atacului sângeros. A fost însă resuscitat zeci de minute de medici, şi apoi transportat de urgenţă la spital. "Adus după un stop resuscitat. Deci intubat post agresiune animal-urs, în condiţii neclare, din Predeal. Un traumatism cranio-facial foarte grav cu multiple fracturi ale oaselor craniene, costale", a declarat dr. Răzvan Edu, medic UPU Brașov.

Vezi și

Localnicii au primit mesaje RO-Alert prin care au fost înştiinţaţi de prezenţa sălbăticiunii în zonă.

Pe acelaşi subiect

Problema urşilor din staţiuni pare de nerezolvat

Problema urşilor care circulă nestingheriţi prin staţiunile montane pare de nerezolvat. După fiecare incident de acest fel se caută soluţii şi se încearcă găsirea vinovaţilor. Şi totuşi nimic nu pare să se schimbe. Azi-noapte, tomberoanele care atrag sălbăticiunile erau pline ochi și deschise. "De o săptămână-două s-a vorbit în Predeal, s-au dat nişte bani de la Primărie pentru relocarea urşilor. Şi nu s-a făcut nimic. În fiecare seară, pe partea cealaltă dărâmă", spune un localnic. 

La începutul lunii februarie, conducerea Primăriei a semnat un contract de aproape 250 de mii de lei, cu Regia Pădurilor din Brașov, pentru rezolvarea problemei urșilor. Situaţia din Predeal se poate însă repeta oricând pe Valea Prahovei. De exemplu şi în Buşteni, urşii umblă nestingheriţi prin oraş şi nimic nu mai reuşeşte să îi pună pe fugă.

Salvatorul montan, în continuare la Terapie Intensivă

Bărbatul în vârstă de 51 de ani este internat în continuare la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Braşov. Potrivit personalului medical, este instabil hemodinamic. Salvatorul montan a fost resuscitat chiar la locul atacului, în sudul staţiunii Predeal, dar este în stare foarte gravă, pentru că a suferit multiple plăgi, fracturi, traumatisme la nivelul craniului, feţei şi trunchiului. Următoarele ore, spun medicii, sunt foarte importante  pentru sănătatea bărbatului. Trebuie spus că, potrivit martorilor, atacul a avut loc pe stradă. Bărbatul a fost surprins de faptul că animalul a apărut brusc în calea lui şi, cel mai probabil, nu a putut schiţa niciun gest de apărare sau de fugă.

Autorităţile din Predeal spun că, în ultimii doi ani, au relocant 17 urşi, însă localnicii sunt de părere că problema nu este nici pe departe rezolvată, pentru că zi de zi, noapte de noapte, ursul apare în zona staţiunii, iar asta este o stare de pericol iminentă pentru turişti şi cei din zonă.

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?
Observator » Evenimente » Şeful Salvamont Predeal ar fi suferit un infarct după ce a fost atacat de urs, pe stradă. A mai apucat doar să strige înainte să fie sfâşiat