Video Festin culinar în centrul oraşului Oradea. Zeci de bucătari voluntari au preparat sarmale pentru gurmanzi, fără să uite de oamenii nevoiaşi
Un adevărat festin culinar a avut loc la Oradea, weekendul trecut. Zeci de bucătari voluntari s-au întrecut în preparatul sarmalelor. Cu umplutură din carne de vită sau de porc, cu ardei, şuncă sau mult suc de roşii, preparatele au făcut deliciul celor adunaţi într-un parc din centrul oraşului. Evenimentul a avut ca scop ajutarea persoanelor nevoiașe, dar și promovarea produselor autohtone.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Noi nume anunţate de Trump în administraţia sa: departament special înfiinţat pentru Musk. Cine va conduce CIA şi Pentagonul
Zeci de bucătari voluntari s-au prezentat la eveniment cu reţete speciale, pe care le-au preparat sub ochii vizitatorilor: "Şase kilograme de carne, un kilogram de orez, după cum am spus 200 de grame la un kilogram de carne şi condimentele de rigoare", explică unul dintre ei. Gurmanzii au fost nevoiţi să se înarmeze cu răbdare, pentru că sarmalele au stat la fiert în ceaune peste 4 ore. Degustarea de la final, însă, a meritat fiecare minut de asteptare. "Asta e a patra", mărturiseşte un băiat, iar o femeie spune că sarmalele sunt "foarte bune, cele mai bune". Admite chiar, după două ore de aşteptare, că sunt "mai bune decât fac eu acasă". O altă femeie crede că a descoperit secretul: sunt "reuşite fiindcă au fost făcute la comun".
Concurs de gătit sarmale pentru cei nevoiaşi
Peste 2500 de sarmale au fost împărţite orădenilor. "Noi am organizat un concurs de de gătit sarmale pentru cei nevoiaşi şi oamenii din Oradea", explică Edward Debelka, președinte PPU SL Bihor. O familie cu 7 copii din Oradea a primit și o punga cu alimente și dulciuri, din partea organizatorilor. Aveau mare nevoie de dulciuri: "Eu nu pot face acasă nimic", spune o bunică. Bucătării au pregătit și câteva sute de clătite cu gem de casă, pentru pofticioși. Şi au ieşit "delicioase", spune o mămică. "Cele mai bune clătite pe care le-am mâncat". Un băiat zice că "sunt de la bunicuţe şi bunicuţele ştiu să gătească foarte bine".
Cupa Sarmalelor este un eveniment pe care organizatorii vor să-l transforme într-o tradiţie, în orasul de peste Criş. O nouă ediţie va avea loc anul viitor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰