Video Fata găsită după 6 zile de căutări a fost violată. Mărturia poliţistului salvator: "Era foarte speriată şi probabil traumatizată"
După şase zile de căutări disperate, copila de 13 ani dispărută în Sighetu Marmaţiei, a fost găsită. A fost descoperită întâmplător de un poliţist local în casa unui individ de 34 de ani. În urma analizelor medicale, anchetatorii au descoperit că fata a fost violată. Potrivit unor informaţii, individul ar fi şantajat-o în trecut şi ar fi ameninţat-o că publică imagini indecente cu ea.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
După şase zile de căutări impresionante cu elicoptere, drone si bărci, tânăra a fost găsită. Era în centrul oraşului Sighetu Marmaţiei, într-o locuinţă insalubră, casa unui individ de 34 de ani. Un bărbat i-a spus şefului poliţiei locale că ar fi zărit-o pe fată. Fără armă şi îmbrăcat în civil, ofiţerul a mers în zona indicată. A găsit o pe copila de 13 ani in casa individului. Stătea pe o saltea, pe podea. Fata a sărit în braţele salvatorului.
Florin Ciobanu, șef la Poliția Locală din Sighetu Marmație: Când am găsit-o, prima ei reacţie a fost să vină la mine, să cuprindă pe cineva în braţe. Se vedea că era foarte speriată şi probail traumatizată. Când am găsit-o, sincer, mi s-a blocat inima, nu mi-a venit să cred că este ea acolo. M-am bucurat enorm când am găsit-o.
Un bărbat a fost dus la audieri
Individul în casa căreia se afla feta a fost încătuşat de agenţi şi dus la audieri.
- Fata dispărută în Sighetu Marmației a fost găsită pe o saltea, traumatizată, lângă un individ dubios: "Se...
- Fata dispărută în Sighet și găsită după 7 zile ar fi fost sechestrată. Copila a sărit în brațele...
- Fata dispărută de 7 zile în Sighetu Marmației a fost găsită. Familia oferea 10.000 de euro recompensă
- "Ajutați-ne!" Părinții fetei dispărute în Sighet oferă 10.000 de euro recompensă oricui știe unde e copila....
Florin Ciobanu, șef la Poliția Locală din Sighetu Marmație: În aceea locaţie stătea fetiţa împreună cu o anumite persoană care o ţinea. Nu ştim încă în ce măsură o ţinea cu forţa, era sechestrată fetiţa sau stătea de bună voie. Deşi, din primele declaraţii reiese că ambele variante sunt reale.
Cei doi s-ar fi cunoscut
Poliţiştii verifică dacă cei doi se cunoşteau. Potrivit unor informaţii, ei ar fi vorbit prin mesaje. Fata i-ar fi trimis bărbatului poze indecente, iar individul ar fi şantajat-o că le face publice. Potrivit primelor concluzii medicale, cei doi au întreţinut raporturi sexuale. Nu se ştie dacă individul a agresat-o pe copilă. Oricum ar fi, va fi acuzat de viol pentru că potrivit unei noii legi orice relaţie sexuală cu un minor sub 16 ani este considerată viol dacă diferenţa de vârstă este mai mare de 5 ani.
Nu ar fi prima data când individul ar ţine fete captive acasă
Vecin: Nu am ştiut că el poate să obstrucţioneze, să o ţină închisă într-o cameră. A fost drogată. Am văzut când am dus-o, că el era sub înfluenţa drogurilor. Nu numai pe asta a dus-o, a dus sute de fete aşa.
Vecin: A venit cu bagaje, cu ceva saci. Fata? Da, sigur şi cu el. Împreună au venit, au tras ceva căruţ. A mai adus el acum câţiva ani şi a ţinut-o şi a bătut-o în casă. Un hoţ, fură, ameninţă, noaptea umblă pe aici, de la vecini a furat lemne.
Petrecere PNL lângă locuinţa bărbatului
Nu se ştie cum şi de ce dar niciunul din vecinii care au văzut o pe fată nu a făcut legătura cu cazul atât de mediatizat. Şi asta deşi sute de oameni au răscolit micul oraş în căutarea ei.
Mai mult, în weekend perete în perete cu locuinţa unde era fata a avut loc o mare petrecere a liberalailor, la care au participat seful senatului Nicolae Ciucă, fostul ministru de interne Lucian Bode, monistrul Justitiei Alina Gorghiu şi ministrul Culturii Raluca Turcan.
Fata a dispărut de acasă marţi, 7 noiembrie. Camerele de supraveghere din oraş au surprins-o cum a plecat de acasă şi cum ajunge chiar în zona centrală, în miezul zilei. Reapare la ora 17, într-un mic magazin de unde îşi cumpără doar o sticlă cu apă. Este singură şi nu cere ajutor. Dar între cele două moment nu mai are geacă. În aceiaşi zi, părinţii au dat alerta.
Fata este acum la spital şi primeşte consiliere psihologică. Potrivit surselor Observator copila de 13 ani prezintă leziuni la ambele mâini.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰