Video Expoziţii de păsări şi animale rare în Suceava şi Sighişoara. Vizitatorii au putut pleca acasă şi cu un nou animal de companie
În acest weekend, Suceava și Sighișoara au găzduit unele dintre cele mai așteptate evenimente distinate iubitorilor de păsări şi animale rare. Expoziţiile au atras mii de vizitatori din întreaga țară, dornici să admire frumusețea și diversitatea speciilor.
- Cu ce provocări s-ar putea confrunta România odată cu revenirea lui Trump la Casa Albă. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- Două din trei companii româneşti nu rezistă mai mult de 10 ani. Iancu Guda, despre cum îţi poţi construi o afacere de succes
Evenimentul, devenit deja tradiţie - "Cupa Moldovei" - s-a în oraşul sucevean Todireşti. Numărul, dar mai ales varietatea speciilor i-au impresionat pe toţi cei prezenţi.
"Suntem asociaţia numărul 1 în ţară cu cele mai multe exponate în momentul în care organizăm expoziţia. Între 1800 şi 2000 acum la această ediţie. Porumbei de agrement şi sport, găini de rasă pitice, rase mixte uşoare şi grele", a declarat Cristian Câtea, organizator.
Vizitatorii au putut pleca acasă şi cu un nou animal de companie
Crescătorii care deţin astfel de animale spun că pasiunea lor este una costisitoare.
- Povestea emoționantă a lui nea' Florea, veteranul de război ţinut prizonier 2 ani in Siberia. Familia credea că...
- Cinci pui de câine, găsiţi abandonaţi într-o pubelă de gunoi din Sectorul 5. Micuţii au fost auziţi...
- O şosea din Iaşi a devenit coşmarul şoferilor. Sunt întinse capcane pe drum şi sunt aruncate pietre în maşini
- În 2024, numărul apelurilor non-urgente la 112 a scăzut cu aproape un million. Judeţele din care s-au dat cele...
- Expoziţii de păsări şi animale rare în Suceava şi Sighişoara. Vizitatorii au putut pleca acasă şi cu un nou...
"E greu, dar dacă îţi place ca orice devine mai simplu şi mai uşor. Trebuie să fim atenţi la ei cu alimentaţie, cu mâncare specială, curăţenie", a declarat Axanei Andrei, crescător iepuri.
"Dacă îţi plac animalele nu, dacă nu îţi plac, mai greu. Le dau să mănânce seara şi mai merg să îi vizitez. Dimineaţa, la amiază apă dacă necesită nevoie, dacă nu mai au să aibă pe parcusul zilei", spune Giulia, crescător iepuri.
De la expoziţie vizitatorii au putut pleca acasă şi cu animăluţe. El este Bocănilă, are 8 luni şi face parte din rasa rex dalmaţian pitic.
O expoziţie similară a fost organizată şi la Sighişoara, acolo unde sute de specii au făcut deliciul publicului.
"Expoziţia din acest an am organizat-o cu ocazia a 150 de ani de la prezentarea pentru prima dată a păsărilor de rasa gât golaş într-o expoziţie europeană la Viena. În expoziţie avem peste 700 de exemplare expuse din diferite specii, rase şi varietăţi", a declarat Mihai Ţânțăreanu, președintele asociației Sighișoara.
Cei mai bucuroşi de participarea la eveniment au fost, evident, cei mici.
"Mi-au plăcut foarte mult porumbeii de aici şi cocoşii". "Mi-au plăcut porumbeii pentru că am şi eu mai mulţi acasă şi găinile golaşe mă fascinează". "Foarte interesant, foarte frumos, foarte bine organizat tot", spun vizitatorii.
Expoziţia a adus împreună atât crescători din țară, cât și din străinătate. Evenimentul s-a încheiat aseară, însă cu promisiunea că vor reveni şi la anul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰