Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Eşti puiul lui mama?" O adolescentă de 14 ani din Bihor, mamă după ce a fost violată de un bărbat de 31 de ani

A uitat de jucării, de păpuşi, iar acum, la 14 ani, învaţă să fie mamă. O adolescentă de 14 ani din Bihor a devenit mamă, după ce a fost violată de un consătean de 31 de ani.

de Monica Palade

la 02.12.2021 , 14:16

"Eşti puiul meu?" O adolescentă de 14 ani din Bihor, mamă după ce a fost violată de un bărbat de 31 de ani - ebihoreanul.ro

"Eşti puiul lui mama? Da, eşti!". Aşa îl alintă Brigitta pe fiul său, Kriszti, de 3 luni. Ştie exact ziua în care şi-a pierdut copilăria, visele şi toate planurile de viitor. Era 25 februarie, pe când avea doar 13 ani, când a fost urmărită şi violată de bărbatul de 31 de ani, în vestiarul unui teren de fotbal.

"Vasile a început să mă urmărească acum trei ani. Mai venea şi la poartă, se prefăcea că vrea să cumpere sau să ne vândă ceva. Văzându-mă speriată, buni i-a spus o dată că dacă mai vine la noi îi rupe picioarele. A continuat apoi să enerveze alţi vecini", a povestit copila pentru ebihoreanul.

Copilărie distrusă, mamă la 14 ani

Articolul continuă după reclamă

Din ziua dramatică, Brigitta nu îşi aminteşte foarte multe. "Îmi amintesc că a intrat peste mine. M-a strâns de mâini, m-a împins, iar apoi am dat cu capul de o scândură din spatele meu şi am leşinat. Când m-am trezit, pe la 5, aveam pantalonii şi chiloţii la gleznă. El nu mai era nicăieri", a mai spus fata.

Deşi tânăra era însărcinată în două luni şi jumătate, mama nu a fost conştientă decât când un vecin i-a atras atenţia că fetei i-a crescut burta. Testul de sarcină avea să confirme cele mai înfiorătoare temeri. Deşi era o opţiune să facă avort, fata a preferat să devină mamă. "Îl iubim pe Kriszti şi nu mai contează cum a fost făcut şi cu cine, el nu are nicio vină. Singurul lucru pe care mi-l doresc este ca bărbatul care i-a nenorocit viaţa fetei mele să fie închis şi să fie decăzut din drepturile părinteşti", spune bunica băieţelului şi mama Brigittei.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » "Eşti puiul lui mama?" O adolescentă de 14 ani din Bihor, mamă după ce a fost violată de un bărbat de 31 de ani