Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Emanuel, tânărul înjunghiat în Grădina Botanică din Craiova, va fi externat. Prietena lui de 14 ani a murit

Tânărul în vârstă de 19 ani care a fost înjunghiat în zona toracelui în timp ce se plimba împreună cu o adolescentă în Grădina Botanică din Craiova va fi externat, anunţă reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova.

de Redactia Observator

la 10.07.2023 , 13:51

”Pacientul are o evoluţie favorabilă şi va fi externat in cursul zilei de azi”, au transmis luni oficialii unităţii sanitare. În urmă cu o săptămână, acesta a fost transferat de la ATI. „Pacientul, conştient, cooperant, stabil respirator şi hemodinamic, este transferat din clinica ATI în clinica Chirurgie Toracică a spitalului nostru, unde îşi va continua tratamentul. Evoluţie favorabila! Eforturile colegilor noştri care au supravegheat, îngrijit şi tratat pacientul, încă de la locul unde a suferit agresiunea şi până în acest moment, nu au fost in zadar!”, anunţau atunci reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova.

Iniţial, prognosticul în cazul băiatului a fost rezervat

Iniţial, prognosticul în cazul băiatului a fost rezervat, el ajungând în stare extrem de gravă la spital şi fiind sedat. Tânărul de 19 şi prietena sa în vârstă de 14 ani au fost înjunghiaţi în timp ce se plimbau în Grădina Botanică din Craiova, iar fata nu a supravieţuit atacului. Adolescentul de 17 ani, suspectat de comiterea faptei, elev al Colegiului Naţional Militar ”Tudor Vladimirescu”, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Procurorii îl acuză de omor şi tentativă de omor.

Vezi și

”La data de 27.06.2023 organele de poliţie au fost sesizate cu privire la faptul că la aceeaşi dată, în jurul orelor 16:00, doi tineri au fost înjunghiaţi în timp ce se aflau în Grădina Botanică din Craiova. În urma cercetărilor efectuate de o echipă complexă formată din procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, respectiv ofiţeri de poliţie judiciară şi criminalişti din cadrul IPJ Dolj, a fost identificat autorul faptelor în persoana unui tânăr în vârstă de 17 ani-elev, care, în timp ce se afla în Grădina Botanică, aparent pe fondul unui conflict spontan cu alţi doi tineri, a scos din rucsacul pe care-l avea asupra sa un cuţit cu lama de 19 centimetri, cu care a înjunghiat-o iniţial pe persoana vătămată în vârstă de 19 ani în zona toracelui, iar apoi pe victima în vârstă de 14 ani, aplicându-i mai multe lovituri cu corpul tăietor, una dintre acestea în zona cervicală inferioară”, au transmis procurorii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Emanuel, tânărul înjunghiat în Grădina Botanică din Craiova, va fi externat. Prietena lui de 14 ani a murit