Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Eliberarea documentelor de identitate pentru vot se va face și în weekend. Program special pentru alegeri

Dacă aveți cartea de identitate expirată, pierdută sau furată, o puteți reînnoi chiar și în ziua alegerilor astfel încât să puteți merge, duminică, la vot. În weekend va fi program special la toate Direcțiile Județene pentru Evidența Persoanelor. 

de Diana Speretoiu

la 22.11.2024 , 09:36

A fost anunțat deja programul pentru ca toți românii care nu au buletine valabile să le poată schimba chiar în ziua alegerilor și să poată vota. Sâmbătă, programul va fi de la ora 8 la ora 16, iar duminică, în ziua votului, între 7 și 21. La fel va fi programul și în următoarele trei weekenduri.

Mai exact, va fi deschis la Serviciile de Evidență a Persoanelor pe 23, 24, 30 noiembrie, dar și pe 1, 7 și 8 decembrie pentru că urmează trei duminici la rând în care vom ieși la vot.

Peste două zile, e primul tur al alegerilor prezidențiale, pe 1 decembrie, vom alege deputații și senatorii, iar pe 8 decembrie, alegem viitorul președinte. În total, vor fi aproximativ 19 milioane de alegători și vor fi amenajate 19 mii de secții de votare pe întreg teritoriul țării.

Vezi și
Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Eliberarea documentelor de identitate pentru vot se va face și în weekend. Program special pentru alegeri