România poate intra pe deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniştrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Reuters.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
"România şi Bulgaria aparţin pe deplin spaţiului Schengen. Eliminarea controalelor la frontierele terestre interne este ultimul obstacol. Salut rezultatul pozitiv al discuţiilor informale de astăzi (vineri - n.r.), la Budapesta. Urmează decizia oficială a @EUCouncil", a reacţionat pe platforma X preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
România şi Bulgaria, pe deplin spaţiului Schengen în ianuarie 2025
Miniştrii afacerilor interne din România, Bulgaria, Ungaria şi Austria se reunesc vineri, la Budapesta, pentru discuţii informale legate de data la care ar urma să aibă loc intrarea României şi Bulgariei în Schengen terestru.
"Toate criteriile au fost întrunite şi toate barierele au fost eliminate, care au făcut imposibilă aderarea României la Spaţiul Schengen. Asta înseamnă că am convenit că toate cele patru ţări vor munci necontenit ca de la 1 ianuarie România să devină membră a spaţiului Schengen, nu doar pe cale aeriană şi maritimă, dar şi terestră. Decizie pentru care este nevoie de toţi miniştrii de interne ai Uniunii Europene", a spus premierul Ungariei, Viktor Orban în declaraţiile comune cu premierul Marcel Ciolacu, la Budapesta.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰