Video Elev drogat şi abuzat sexual de colegi, o fată şi un băiat, în timpul unei excursii cu şcoala în Harghita. Dosarul, redeschis după un an
Un adolescent ar fi fost drogat, răpit şi abuzat sexual de doi colegi de liceu, o fată şi un băiat, în timpul unei excursii la munte. Ororile ar fi fost filmate şi apoi distribuite pe internet unor indivizi neidentificaţi încă. Este vorba despre un dosar extrem de grav, clasat iniţial din lipsă de probe.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
Oribilul caz s-ar fi întâmplat în luna octombrie a anului trecut, în timp ce elevul se afla împreună cu mai mulți colegi într-o excursie organizată în Harghita. Au fost cazați în mai multe cabane, iar în timp ce dormea, mai mulți colegi au intrat peste el în cameră și l-ar fi drogat cu o substanță aplicată pe un prosop pe care i l-au pus pe faţă. L-ar fi dus într-o alta cabană, unde l-au abuzat sexual folosind inclusiv un corp dur. Mai mult decât atât, întâmplarea a fost filmată, iar clipul video a fost distribuit mai multor persoane din liceu. Părinții băiatului au depus plângere la DIICOT, iar șase luni mai târziu procurorul a decis să claseze cauza din lipsa de probe. Asta desi adolescentul i-a indicat pe toți cei care l-au abuzat. Nu s-au aprobat nici percheziții domiciliare la cei suspectați, iar telefoanele ar fi fost altele decât cele cu care s-a filmat. Tatăl victimei a depus o cerere de reevaluare a dosarului, iar acum acesta a fost redeschis.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰