Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Dumnezeu ni i-a luat". Altar de lumânări, lacrimi şi rugăciuni pentru Petrică şi Ionică, cei doi fraţi care au murit pe trecerea de cale ferată în Bistriţa-Năsăud

Sunt lacrimi şi multă durere printre cei care i-au cunoscut pe Ionică şi Petrică, cei doi fraţi care au murit, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren, la o trecere peste calea ferată din Bistriţa-Năsăud.

de Monica Palade

la 17.01.2022 , 16:23

Băieţii de 13 şi 16 ani se întorceau acasă cu tatăl şi unchiul lor care conducea maşina şi care susţine că în Miceștii de Câmpie, la trecerea peste calea ferată, nu a văzut indicatorul de oprire. La locul incidentului nu sunt bariere, ci doar o cruce a Sfântului Andrei. Mai aveau doar cinci kilometri până acasă.

Tatăl şi unchiul au scăpat cu răni uşoare, pentru cei doi fraţi însă nu s-au mai putut face nimic. Au fost declaraţi morţi la locul accidentului.

Altar de lumânări pentru cei doi fraţi

Vezi și

Vestea morţii i-a întristat pe cei care i-a cunoscut. La şcoala în care au învăţat cei doi, pe banca unde Petrică era elev de clasa a 7-a, colegii au făcut un altar de lumânări. Au ieşit la careu, au ţinut un moment de regulegere şi au plâns pentru cei do tineri. Ionică abia plecase la liceu, în Târgu Mureş, unde era elev în clasa a IX-a, informează reporterul Observator Alex Prunean.

„Undeva la ora 10, ne-am pus toţi pixurile jos şi am ieşit în curtea şcolii. Am ţinut un moment de reculegere şi împreună toată şcoala am rostit o rugăciune pentru aceşti copilaşi, pentru aceşti îngeri. Dumnezeu ni i-a luat”, a declarat directoarea şcolii cu ochii în lacrimi.

Mesajele au curs pe reţelele de socializare: "Drum lin spre cer îngerași frumoși Dumnezeu sa-i odihnească în pace", "Ne-ați lăsat amândoi prea repede! Dumnezeu sa va ierte suflete nevinovate", "Sincere condoleanţe! Bunul Dumnezeu sa va mângâie pe toți!", "Drum lin spre ingeri suflete dragi", "Prea de vreme pentru voi, nici nu am apucat să îmi iau rămas bun de la voi. Vă iubesc enorm de mult! Îngerașii noștri", "Doamneeee....nu cred asa ceva.... Dumnezeu să vă odihneasca in pace ingeri scumpi!", sunt doar câteva din mesajele postate de apropiaţi. 

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » "Dumnezeu ni i-a luat". Altar de lumânări, lacrimi şi rugăciuni pentru Petrică şi Ionică, cei doi fraţi care au murit pe trecerea de cale ferată în Bistriţa-Năsăud