Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Dronele care intră ilegal în România vor putea fi distruse sau neutralizate. Proiectul de lege, pus în dezbatere publică

Parlamentul a pus în dezbatere publică legea care va permite României să doboare dronele ruseşti care intră în spaţiul nostru aerian. Totul se întâmplă în contextul în care aparatele de zbor care atacă porturile ucrainene ajung tot mai des deasupra țării noastre şi automat pe teritoriul NATO. Iar în prezent, militarii români nu au nicio pârghie legală pentru a doborî astfel de obiecte.

de Cristi Popovici

la 29.10.2024 , 13:53

Potrivit proiectului de lege, dronele și avioanele care pătrund ilegal în spațiul aerian românesc vor putea fi distruse, neutralizate sau controlate în funcție de circumstanțele specifice fiecărui incident, prioritară fiind protejarea vieții persoanelor. 

Dronele care intră ilegal în România vor putea fi distruse sau neutralizate

Proiectul care se află acum în procedura de transparență decizională specifică faptul că asupra dronelor fără pilot care trec ilegal frontiera de stat și zboară neautorizat deasupra României vor fi luate măsuri noncinetice și cinetice.

Vezi și

Măsurile noncinetice presupun detectarea dronei, preluarea controlului sau neutralizarea prin dezactivarea funcțiilor de comandă, control sau de comunicații. Măsurile cinetice sunt imobilizarea sau distrugerea aeronavei fără pilot la bord.

Proiectul presupune și acțiunea forțelor NATO aflate în România, nu doar a Armatei. Dreptul de a ordona sau aproba măsura doborârii dronelor îl au persoanele cu drept de decizie, stabilite prin hotârârea CSAT.

Până în prezent, oficialii Armatei au susținut referitor la dronele rusești, care au survolat frecvent în ultimele luni spațiul aerian românesc că acestea nu pot fi doborâte din cauză că nu există legislație în acest sens. Legea urmează să fie asumată de Guvern și votată în cele din urmă de Parlament. Procesul legislativ ar mai putea dura câteva luni de acum încolo.

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați ajuns să vă modificați programul zilnic sau traseul pentru a evita orele de vârf?
Observator » Evenimente » Dronele care intră ilegal în România vor putea fi distruse sau neutralizate. Proiectul de lege, pus în dezbatere publică