Două maşini şi un microbuz cu 12 copii, implicate într-un accident în Neamţ
Un microbuz în care se aflau 12 copii şi două autoturisme au fost implicate, sâmbătă, într-un accident rutier, pe DN2 E85, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, informează Agerpres.

La faţa locului au intervenit echipaje de pompieri, cadre medicale de la ambulanţă şi poliţişti rutieri. "În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane şi un microbuz în care se aflau conducătorul auto şi 12 copii. La sosirea forţelor de intervenţie, toate persoanele erau autoevacuate. Nicio persoană din microbuz nu a necesitat îngrijiri medicale. O femeie de 51 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, a necesitat îngrijiri medicale", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.
Victima a fost preluată de echipajul SMURD şi a fost transportată la Centrul de Primiri Urgenţe Roman. Poliţiştii rutieri efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰