Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Dominic Fritz, după ce un timișorean a murit când se încălzea la aragaz: ”O veste teribilă, nu am toate datele despre deces”

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a reacţionat, joi, după aproximativ 15 ore de la producerea incidentului în care un bărbat a decedat în locuinţă, iar fiica sa a fost găsită inconştientă după ce au încercat să se încălzească cu ajutorul aragazului. Edilul a precizat că este ”o veste teribilă”, dar că nu are toate datele acestui deces, el transmiţând condoleanţe famileii îndurerate.

de Ana Maria Ghiarasim

la 28.10.2021 , 13:12

Dominic Fritz, după ce un timișorean a murit când se încălzea la aragaz: ”O veste teribilă, nu am toate datele despre deces” Dominic Fritz, după ce un timișorean a murit când se încălzea la aragaz: ”O veste teribilă, nu am toate datele despre deces” - Mediafax Foto / Valentina Sarosi via Hepta

”E o veste teribilă, nu am primit toate datele despre acest deces. Sunt foarte mişcat de acest eveniment şi îmi exprim toate condoleanţele pentru familia îndoliată. Şi este important că în aceste zile… eu nu ştiu exact ce s-a întâmplat, dar e important să respectăm măsurile de siguranţă. Nu vreau să mă pronunţ asupra acestui caz, e absolut oribil”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Primarul a declarat, potrivit news.ro, că nu ştie când anume s-ar putea relua căldura în apartamentele timişorenilor şi în cele 6 spitale afectate de lipsa agentului termic.

După a doua noapte în care peste 50.000 de familii au stat în frig, Dominic Fritz a anunţat joi dimineaţă că nu a reuşit să încheie un contract cu un furnizor de gaz pentru Colterm şi că demersurile sale continuă.

Articolul continuă după reclamă

Bărbat găsit mort în casă, fiica, în stare de inconștiență

Pe acelaşi subiect

Un bărbat a fost găsit decedat în locuinţa sa din Timişoara, iar fiica acestuia este inconştientă. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, cei doi locuiau într-un imobil racordat la sistemul centralizat de încălzire şi pentru că la Timişoara a fost oprită furnizarea de agent termic, ei au pornit aragazul pentru a se încălzi şi s-au intoxicat cu gaze.

Ministrul Virgil Popescu a anunţat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor că a găsit o soluţie provizorie pentru încălzirea municipiului Timişoara, dar autorităţile trebuie să găsească finanţare, după ce compania de termoficare a fost băgată în insolvenţă. 

Furnizorul de gaz a renunțat la contract în ultimul ceas

Ulterior, primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a precizat că un contract de urgenţă este semnat cu un nou furnizor de gaz, urmând ca societatea Colterm să fie conectată în cursul acestei seri. Cantitatea de gaz cumpărată, care se plăteşte în avans, va asigura livrarea căldurii pe timpul nopţii pentru populaţie şi non-stop pentru spitale. La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, a precizat că mai sunt soluţii în discuţie pentru rezolvarea problemei.

În noaptea de miercuri spre joi nu a fost pornită încălzirea, la Timişoara, deoarece autorităţile nu au semnat contractul cu noul furnizor de gaze, compania OMV Petrom.

Marţi, la prânz, a fost oprită furnizarea gazului către Colterm din cauza datoriilor pe care compania de termoficare le are la E.ON. Peste 50.000 de abonaţi Colterm sunt afectaţi de această situaţie, printre aceştia se numără şcoli şi spitale.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Dominic Fritz, după ce un timișorean a murit când se încălzea la aragaz: ”O veste teribilă, nu am toate datele despre deces”