Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Doi morţi, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un copac, în Tulcea

Două persoane au murit, după ce s-au izbit cu mașina de un copac, pe un drum din Tulcea.

de Redactia Observator

la 23.01.2022 , 21:56

Accidentul a avut loc în jurul orei 16:50, pe DN 22A între localitățile Topolog și Saraiu. Din primele informaţii, şoferul de 42 de ani din Brăila a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului, informează reporterul Observator Andreea Filip.

La fața locului s-au deplasat 9 subofițeri cu o autospecială de stingere cu modul descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Babadag, precum și două echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea.

Femeia de 35 de ani aflată în partea dreaptă a şoferului a murit pe loc, având leziuni incompatibile cu viața, după cum anunţă ISU Tulcea. Bărbatul a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la spital cu multiple traumatisme, însă a murit câteva ore mai târziu la spital.

Articolul continuă după reclamă

Pompierii au deconectat bornele de la bateria autoturismului pentru a preveni un posibil incendiu. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauzele și circumstanțele producerii accidentului.

Pe acelaşi subiect

Ce spun poliţiştii

În cursul zilei de 23 ianuarie 2022, polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22 A.

Din primele verificări efectuate la fața locului de către polițiști, a reieșit că, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din localitatea Barteștii de Jos, județul Brăila, în timp ce conducea un auto din direcția localității Saraiu către localitatea Topolog, județul Tulcea, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului.

În urma accidentului a rezultat decesul unui pasager (femeie) de 35 de ani și rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la o unitate spitalicească. Ulterior, bărbatul de 42 de ani, a decedat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală. În continuare se efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Doi morţi, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un copac, în Tulcea