Video O fată de 13 ani a murit, iar o alta de 11 ani a fost transportată la spital, după ce au fost lovite pe trecere, în Capitală, de o maşină de poliţie
Două fete au fost lovite de o maşină de poliţie aflată în misiune, în timp încercau să traverseze strada. Incidentul a avut loc pe strada Laminorului, în sectorul 1, în jurul orei 13.30.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Valul de aer polar a adus prima avertizare de ninsoare şi viscol din acest sezon. Când se încălzeşte vremea
Fata de 13 ani a murit, iar cea de-a doua, în vârstă de 11 ani a a fost transportată la spital.
Reamintim că o maşină de poliţie a lovit, joi, două fete care traversau strada în Sectorul 1 al Capitalei, la faţa locului fiind direcţiomate mai multe echipaje medicale, dar şi de poliţie. O fată de 13 ani, pentru care s-au aplicat la faţa locului manevre de resuscitare, a murit, iar alta, de 11 ani, cu multiple răni, este transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu.
Reprezentanţii ISU Bucureşi au precizat că la faţa locului au fost direcţionate trei ambulanţe SMURD.
Pentru o fată de 13 ani au fost aplicate manevre de resuscitare, însă victima nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul. Cea de-a doua victimă, o fată de aproximativ 11 ani, a suferit numeroase traumatisme, dar este în viaţă, fiind tranportată la Spitalul Grigore Alexandrescu.
- Accident cumplit surprins pe o stradă din Lunca Câlnicului, în Brașov. Momentul impactului teribil a fost filmat
- Șofer român, condamnat la 9 ani de închisoare după ce a omorât 3 oameni în Anglia. Se uita pe site-uri...
- Filmul crimei din Bolintin-Vale care a dus la o adevărată revoltă localnici-romi. "Au început să îl înjure,...
Autospeciala, condusă de un poliţist angajat din 2017, rula cu semnalele luminoase în funcțiune.
Ce spun poliţiştii
Astăzi, în jurul orei 13.30, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată cu privire la un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție, pe raza sectorului 1.
Agentul de poliție, aflat la volan, polițist încadrat în anul 2017, a surprins și accidentat două minore ce erau angajate în traversarea străzii.
Autospeciala rula cu semnalele luminoase in funcțiuneLa fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de prim ajutor. Cercetările au fost preluate de Brigada Rutieră în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul rutier.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰