Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Doi bătrâni de 79 şi 72 de ani şi-au pierdut viaţa într-un cumplit accident în Dâmboviţa. Alte cinci persoane, între care patru copii, sunt rănite

Sfârşit cumplit pentru doi bătrâni de79 şi 72 de ani. Aceştia şi-au pierdut viaţa într-un cumplit accident pe DN 7, în localitatea dâmboviţeană Tărtăşeşti. Alte cinci persoane, printre care patru copii, au fost rănite în urma impactului dintre două autoturisme.

de Monica Palade

la 09.11.2021 , 12:09

Potrivit Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, cele două victime care şi-au pierdut viaţa sunt un bărbat în vârstă de 79 de ani şi o femeie de 72 de ani.

Echipajele de prim ajutor ajunse la locul accidentului au constatat că cei doi, care se aflau în unul dintre autoturisme, au rămas încarceraţi. În momentul în care au fost scoase de către echipajul de descarcerare din maşină, victimele nu aveau semne vitale, fiind făcute manevre de resuscitare. Acestea au fost declarate decedate de medicul SAJ prezent la locul accidentului, informează reporterul Observator Claudiu Loghin.

Alte cinci persoane au fost rănite

Vezi și

În al doilea autoturism implicat în accident se aflau un adult în vârstă de 34 de ani şi patru copii, toţi fiind răniţi.

"Şoferul din celălalt autovehicul implicat şi unul dintre minori, aflat în acesta, au fost preluaţi de un echipaj SAJ şi sunt transportaţi la UPU Târgovişte, doi minori au fost preluaţi de un alt echipaj SAJ şi sunt transportaţi la un spital din Bucureşti pentru investigaţii suplimentare, iar un alt minor refuză transportul la spital, acesta urmând să fie preluat de familie", a transmis ISU Dâmboviţa.

Poliţiştii urmează să stabilească, după cercetarea la faţa locului, condiţiile în care s-a produs accidentul.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Doi bătrâni de 79 şi 72 de ani şi-au pierdut viaţa într-un cumplit accident în Dâmboviţa. Alte cinci persoane, între care patru copii, sunt rănite