Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video DIICOT cere arestarea ”Rechinului”, românul considerat liderul grupării Riviera Maya din Mexic

Cel mai căutat român din Mexic, Florian Tudor, cunoscut ca Rechinul, ar putea fi arestat. Procurorii au cerut magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti arestarea lui în lipsă. Ieri, la DIICOT, Rechinul a fost aşteptat de procurori, însă în lipsa lui, i-au fost comunicate avocatului acestuia învinuirile - 7 capete de acuzare. 

de Corina Matlinschi

la 26.02.2021 , 20:59

  • Procurorii români i-au pus sechestru pe avere.
  • Magistrați decid pe 9 martie dacă se impune emiterea unui mandat de arestare pe numele lui.

Cererea a fost trimisă către Tribunalul București iar magistrații o vor judeca în data de 9 martie. Dacă vor constata că probele sunt suficiente, vor emite un mandat de arestare în lipsă. Chiar dacă decizia nu este definitivă, ea e executorie, ceea ce înseamnă că imediat va fi dat în urmărire internațională.

De la 10.000 de kilometri distanță, din Mexic, Florian Tudor a transmis pentru Observator că se aștepta la o astfel de decizie din partea procurorilor români și că nu va fugi pentru că se consideră nevinovat.

Originar din Craiova, Florian Tudor este considerat liderul grupării Riviera Maya - o reţea care clonează carduri în cea mai populară destinaţie din Mexic şi care s-a extins în 15 ţări.

Vezi și

Anchetat şi-n România şi peste Ocean, Rechinul a început un război împotriva procurorilor, pe care îi acuză inclusiv de furt şi de tortură.

Averea lui, estimată iniţial la peste 100 de milioane de dolari, ar fi de fapt cu mult mai mare. A ridicat un imperiu imobiliar şi-n Mexic, şi-n Craiova, unde ar fi construit mai multe blocuri de locuinţe.

Corina Matlinschi Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » DIICOT cere arestarea ”Rechinului”, românul considerat liderul grupării Riviera Maya din Mexic