Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video De astăzi, în Braşov, oamenii se pot aşeza pe iarbă, în parc, fără frica amenzii. Decizia nu a fost primită cu căldură de toţi localnicii

La Braşov, de astăzi se poate sta pe iarbă în parc. Decizia i-a împărţit pe localnici în două: Dacă unii se revoltă şi spun că parcurile se vor umple de gunoaie, alţii cred că este o variantă bună de relaxare, mai aproape de casă.

de Claudiu Loghin

la 19.08.2021 , 21:00

Panourile cu avertismente de tip "Nu călcaţi iarba" vor dispărea din parcul central din Braşov sau de pe orice zonă verde de sub Tâmpa. Practic, oricine va putea ieşi la picnic, chiar în oraş, fără frica amenzii.

Allen Coliban, primar Braşov: Vrem să trimitem în istorie mentalitatea aceea cu nu calcaţi iarba, vrem să deschidem parcurile pentru activităţi şi să poţi să stai, să te relaxezi, să citeşti o carte, să pui un hamac în zonele verzi ale Braşovului.

Decizia a împărţi însă comunitatea în două tabere. Unii se tem că zonele verzi vor deveni munţi de gunoaie.

Vezi și

Angajată parc: Un dezastru. Pentru că acum e dezastru, când trebuie să stea toata lumea pe bănci şi să fie civilizaţi, să nu arunce pe jos. Noi în fiecare zi avem treabă. Deci o să fie un dezastru.

Pe acelaşi subiect

Localnică: Nu cred că este o idee bună. Şi deranjează şi păsările. Cred că ar fi mai bine să rămână aşa, mai neatinsă şi oamenii să aibă acces numai pe alee şi pe bănci.

Alţii cred însă că este o alternativă bună pentru turişti. În pădure sau pe traseele montane, plimbările sunt tot mai riscante, din cauza urşilor.

Localnică: Mi se pare un lucru foarte bun.

Reporter: De ce credeţi?

Localnică: Pentru că e singuru loc din zonă care e în siguranţă. Având în vedere că în ultima perioadă ies foarte mulţi urşi, să te duci pe trasee e riscant.

Localnic: Sunt de acord cu lucrurile astea, întrucât ce-am văzut la televizor, în occident, am văzut că lumea lumea foloseşte spaţiile verzi nesthingherită. Fără restricţii, fără nimic. Nu văd de ce n-ar folosi, nu nu văd niciun inconvenient.

Accesul nelimitat pe iarba verde are reguli stricte

Regulile pentru folosirea spaţiilor verzi din parcuri sunt simple, turiştii şi localnicii nu trebuie să lase deşeuri în zonele în care stau şi nu trebuie să degradeze cu bună ştiinţă iarba din parcuri, de respectarea acestor reguli se ocupă Poliţia Locală iar amenzile ajung până la o mie de lei. Aleşii locali au dat liber pentru trotinete şi biciclete în parcurile cu alei mai late de trei metri.

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » De astăzi, în Braşov, oamenii se pot aşeza pe iarbă, în parc, fără frica amenzii. Decizia nu a fost primită cu căldură de toţi localnicii