Video Cum au profitat bucureştenii de cele aproape 30 de grade. Bulevardele din centrul Capitalei au fost pline: "Ne-a fost dor"
Este vremea grătarelor! Sute de oameni au ieşit azi la iarbă verde, la Cernica, aproape de Bucureşti. Au aprins focul şi au pregătit tot felul de bunătăţi. Și în centrul Capitalei, pofticioșii s-au bucurat de un festin, cu bucate tradiționale.
În primul weekend cu temperaturi de peste 25 de grade, din jurul Capitalei s-a ridicat un fum gros de la grătare.
Cum s-au bucurat bucureştenii de vremea de afară
Bărbat: Masa este aproape gata așteptam copiii de la cățărat să se întoarcă înfometați. De la 1 martie de când a început aștept o zi din asta care să cadă și în weekend ca să putem ieși la un grătar, ne-a fost dor.
Femeie: Are alt gust în natură e bun. Am așteptat mult mult mult. Este primul weekend cu vreme extraordinară pe anul acesta. Acum facem niște pulpite de pui, o brânzică.
- Câte grade a avut apa mării în cel mai fierbinte weekend din martie. Prosoapele au fost întinse pe plajă pentru...
- Finalul lunii martie va fi cel mai călduros din ultimii 70 de ani. Motivul pentru care termometrele vor indica şi...
- Urmează patru zile cu temperaturi de aproape 30 de grade Celsius. Simona Căpşună: În București, am putea...
Unii au și motive personale să petreacă în aer liber.
Cristina Tănasă, reporter Observator: Unii încing grătarele la iarbă verde, alții la târg, în mijlocul orașului unde găsesc bucate de tot felul. Mici, cârnați, ceafă de porc. Toate încep de la 15 lei suta de grame.
Preparate pentru toţi pofticioşii
Preparatele pregătite pe Şoseaua Kiseleff au atras sute de pofticioşi.
Turistă: Suntem din Franța, deci e prima dată în România. E chiar drăguț. Vreau să mănânc peste cu mămăliga. Nu știu, pentru că nu există în Franța.
Tibor Demeny, bucătar: Pentru cei care nu țin post avem un gulaș de vită extraordinar, pastramă de berbecuț, carne la gârniță, fasole cu ciolan pentru cei care țin post avem mix de legume românești salate de tot felul și mâine având în vedere că e paștele la catolici o facem un miel la tigaie.
Vlad Mania, bucătar: Avem prima oară scrumbie, calcan, avem hamsie, totul adus de la noi din Delta pescuit de noi din mare, o parte din Dunăre.
Se anunţă până la 30 de grade
Gustările, fie dulci sau sarate, au fost şi ele apreciate.
Ovidiu Cârstea, bucătar: Avem langoș cu brânză și smântână. Pentru domnii care țin post avem cu zahăr sau cu dulceață. Avem dulceață de cireșe, de căpșuni. Avem și uscățele.
Târgul de lângă Parcul Regele Mihai este deschis şi mâine, când se anunţă aproape 30 de grade Celsius.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰