Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Cum aţi uitat de Ferrari-urile acelea în garaj?" Răspunsul lui Ion Ţiriac cu privire la episodul celebru

Într-un interviu acordat Alessandrei Stoicescu, Ion Ţiriac a dat detalii despre cele două Ferrari F40 pe care le-a uitat timp de 10 ani într-un garaj din Germania.

de Redactia Observator

la 23.04.2021 , 18:25

  • Interviul integral cu Ion Ţiriac este pe www.antenaplay.ro

Ion Ţiriac a povestit într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, în 2019, cum a uitat într-un garaj cele două maşini de lux.

"Eram la Monte Carlo la Formula 1, unde discutam cu Stefano Casiraghi, soțul lui Caroline de Monaco. Ferrari ieșise cu faimosul model F40. Cumpărasem un exemplar, iar el îmi spune că și l-a vândut pe al lui cu 1,2 milioane de dolari. Eu i-am zis că nu-l dau pe-al meu, ba chiar îmi mai iau unul, ceea ce am și făcut după vreo două luni.

Și pentru că nu aveam unde să le țin, mai ales că în țară am venit o singură zi în perioada 1980-1990, le-am dus într-un garaj la Munchen. După vreo zece ani, mă sună ăia: «Herr Țiriac, ce facem cu alea două Ferrari?». Uitasem de ele!", a declarat la acea vreme Ion Ţiriac.

Vezi și

Doi ani mai târziu, Ion Ţiriac a oferit noi detalii despre acel episod, într-un interviu acordat Alessandrei Stoicescu, pentru Observator.

"Eu am început foarte târziu, că nu am avut timp, nu am avut timp de treaba asta. Şi pasiunea asta om - motor există dintotdeauna, ai posibilitatea sau nu ai posibilitatea să o faci. Iar în ultimii 20, 30, 40 de ani am avut un pic mai multe posibilităţi decât în anii 50 la Braşov. La Steagul Roşu nu îmi dădea decât 375 de lei şi nu puteam să cumpăr nici o oglindă retrovizoare, dar o maşină.

Sunt toate obiecte de artă, obiecte care nu o să se mai facă în curând şi industria asta se transformă sigur. Iar pentru mine, e o bucurie care nu mi-o poate da nimeni, să văd 50 de copii de la şcoala pe care îi aduc cu autobuzul, îi pun acolo să se uite şi vine ăla de 10-11 ani:

"Domnul Ţiriac, nu vă supăraţi, Aston Martin-ul ăsta nu e din 56, e din 55, pentru că în 56 a fost înregistrat, dar în 55..."

"De unde eşti tu?"

"Păi sunt de la şcoala asta şi sunt în clasa a şaptea."

"Dar de unde?"

"Păi ne-a spus că venim aici şi eu am tot citit, că mă pasionează extraordinar."

"Măi, câţi sunteţi, 50? Alegeţi-vă fiecare câte o maşină şi plecaţi cu ea."

"Păi cum, nu avem carnet?"

"Asta nu e treaba mea."

"Aaa, ne-aţi păcălit, domnul Ţiriac".

Treburile acestea nu se pot plăti", a explicat Ion Ţiriac

Interviul integral cu Ion Ţiriac este pe www.antenaplay.ro!

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » "Cum aţi uitat de Ferrari-urile acelea în garaj?" Răspunsul lui Ion Ţiriac cu privire la episodul celebru