Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum a ajuns Bucureştiul "creierul" NATO. Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României în acestă săptămână. Miza reuniunilor

Bucureştiul devine în această săptămână capitala diplomaţiei europene şi euroatlantice. Două reuniuni extrem de importante au loc în România: Reuniunea miniştrilor de externe ai NATO şi Reuniunea Liderilor de la Munchen, prima de asemenea anvergură organizată într-o ţară din Europa de Est.  În cadrul acestor evenimente, preşedintele Iohannis îl va primi luni, la Cotroceni, pe secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. Şi secretarul de stat al SUA, Antony J. Blinken, se va întâlni cu preşedintele Iohannis şi cu premierul Ciucă.

de Redactia Observator

la 28.11.2022 , 10:05

Cum a ajuns Bucureştiul "creierul" NATO. Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României în acestă săptămână. Miza reuniunilor Securitatea ţărilor din zona Mării Negre, principala temă abordată de ţara noastră - Observator

Liderii lumii se întâlnesc în Capitală. De astăzi, România devine creierul Alianţei Nord Atlantice timp de trei zile. Peste 75 de lideri politici din 25 de ţări, experţi şi analişti renumiţi vin la Bucureşti la cel mai important eveniment NATO de după summitul de la Madrid din vară. Cele mai importante figuri sunt secretarul american de stat Anthony Blinken şi secretarul general NATO Jans Stoltenberg care se vor întâlni cu Klaus Iohannis

Este primul eveniment de nivel înalt al Alianţei Nord-Atlantice într-un stat de pe Flancul Estic, aflat în prima linie de apărare a NATO, după războiul declanşat de Rusia în Ucraina.  "Alegerea Bucureştiului ca loc de desfăşurare a Ministerialei (Reuniunea şefilor diplomaţiilor din statele membre NATO - n.r.) are multiple semnificaţii. Şi mă bucur că în zilele următoare "toţi ochii" vor fi aţintiţi spre Bucureşti, pentru că, în mod real, timp de câteva zile, cele mai importante subiecte pentru securitatea regională, europeană şi euroatlantică vor fi dezbătute aici. Este un semnal clar al faptului că România, în această parte a lumii, contează, atât la nivelul NATO şi al Uniunii Europene, cât şi la nivel internaţional, în general", a explicat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, pentru Agerpres.

Bogdan Aurescu a precizat duminică seară că în România sunt aproximativ 5.000 de militari NATO, alături de tehnica de luptă aferentă. Potrivit lui Aurescu, în urma unei decizii luate la Summitul de la Madrid, urmează să fie repoziţionate anumite echipamente militare din România.

Articolul continuă după reclamă

Şeful diplomaţiei române a subliniat că "pentru România, momentul are şi o încărcătură simbolică aparte, având în vedere că anul acesta se împlinesc 20 de ani de la primirea de către ţara noastră a invitaţiei de aderare la NATO la Summitul de la Praga din 21 - 22 noiembrie 2002, moment care va fi marcat în marja reuniunii".

Pe acelaşi subiect

"În plus, este prima reuniune aliată formală la nivel înalt din România după Summitul de la Bucureşti din 2008. Dar este şi prima reuniune a miniştrilor de externe aliaţi după Summitul de la Madrid din iunie, deci un moment care ne permite să examinăm stadiul implementării deciziilor foarte importante ale acestuia, mai ales pentru Flancul Estic. Şi mă bucur pentru faptul că, tot în mod simbolic, avem oportunitatea de a aduce în atenţia opiniei publice importanţa rolului NATO şi valorile pe care Alianţa le reprezintă, garanţiile ample de securitate pe care ni le oferă", a afirmat Bogdan Aurescu.

În ce priveşte substanţa reuniunii, el a menţionat, în interviu, că "proximitatea Mării Negre, regiunea cea mai serios afectată de războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, este de asemenea în centrul atenţiei".

"Alegerea Bucureştiului, în baza unor eforturi diplomatice intense şi de durată, eforturi pentru care le mulţumesc şi pe această cale tuturor colegilor mei care au contribuit la acest demers şi la toate eforturile organizatorice, indică şi importanţa strategică a Mării Negre pentru NATO şi pentru securitatea euroatlantică în integralitatea sa, aşa cum a fost aceasta consacrată în documentele Summitului de la Madrid. Putem spune, aşadar, că reuniunea de la Bucureşti reprezintă o expresie a solidarităţii aliate cu statele Flancului Estic, precum şi a angajamentului NATO de a continua susţinerea pentru Ucraina şi de a sprijini celelalte state partenere din regiune, precum Republica Moldova şi Georgia.

De altfel, ţara noastră joacă un rol deosebit de activ la nivel regional, european şi euroatlantic, mai ales în contextul războiului ilegal purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Acest rol este cât se poate de pragmatic şi concret: de la sprijinul necondiţionat acordat celor peste 2,9 milioane de refugiaţi din Ucraina care ne-au trecut graniţele, până la implicarea extensivă în gestionarea efectelor acestei crize, inclusiv prin facilitarea tranzitului de cereale ucrainene către destinaţii terţe - peste 8,4 milioane de tone de cereale şi alte produse agricole ucrainene până în prezent", a punctat Aurescu.

Totodată, a subliniat ministrul Afacerilor externe, "nu este o coincidenţă nici faptul că prima participare formală a unui ministru al Afacerilor Externe din Republica Moldova la o reuniune ministerială a NATO are loc aici, la Bucureşti".

Conform şefului diplomaţiei de la Bucureşti, "este în pregătire o Declaraţie comună a miniştrilor de Externe, al cărei text se află în curs de negociere". "O astfel de practică nu este comună reuniunilor miniştrilor Afacerilor Externe, ceea ce demonstrează încă o dată importanţa reuniunii de la Bucureşti. (...) Sunt încrezător că eforturile diplomaţiei române şi ale celorlalţi aliaţi vor rezulta într-o Declaraţie care să reflecte interesele şi obiectivele majore ale României, ca parte a intereselor şi obiectivelor comune ale statelor NATO, inclusiv în pregătirea viitorului Summit de la Vilnius, din 2023, dar şi în scopul reafirmării abordării hotărâte şi vizionare a Alianţei", a declarat Bogdan Aurescu. 

Ce se va discuta la Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre NATO

Marţi şi miercuri, va avea loc, la Bucureşti, Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre NATO. Evenimentul va fi găzduit, în numele României, de ministrul Bogdan Aurescu. Este prima reuniune NATO de nivel înalt după Summitul de la Madrid, de la sfârşitul lunii iunie 2022, şi, în acest sens, va marca o etapă esenţială în operaţionalizarea noului Concept Strategic al Alianţei.

Reuniunea va oferi oportunitatea primei discuţii aplicate pentru analizarea stadiului implementării deciziilor luate la Madrid şi pentru pregătirea viitorului Summit NATO de la Vilnius, din anul 2023

Alături de şefii diplomaţiilor din cele treizeci de state membre, secretarul general al NATO şi ceilalţi înalţi oficiali politici şi militari ai Alianţei, la Reuniunea de la Bucureşti vor participa miniştrii de Externe ai Finlandei şi Suediei, în calitate de state invitate să adere la organizaţie.

La sesiunile deschise partenerilor din cadrul reuniunii vor participa miniştrii Afacerilor Externe din Republica Moldova (pentru prima oară la o astfel de reuniune), Ucraina, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina. Reuniunea va începe marţi după-amiaza, când vor avea loc două sesiuni de lucru, inclusiv o sesiune cu participarea ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, în calitate de partener al Alianţei.

Prima zi a reuniunii va oferi oportunitatea marcării, printr-un eveniment de diplomaţie publică, a 20 de ani de la Summitul de la Praga din 2002, la care România, alături de alte şase state membre, a fost invitată să se alăture Alianţei Nord-Atlantice.

Ministeriala va continua miercuri cu alte două sesiuni de lucru în format aliat, la care vor participa cei doi invitaţi - miniştrii de Externe din Finlanda şi Suedia, iar la ultima sesiune şi partenerii Alianţei - Republica Moldova, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina.

Discuţiile miniştrilor de Externe din statele membre NATO, alături de omologii din statele partenere şi invitate, vor avea în vedere măsurile de întărire a apărării şi descurajării pe Flancul estic în contextul războiului ilegal de agresiune dus de Federaţia Rusă în Ucraina, sporirea sprijinului aliat pentru Ucraina, combaterea ameninţărilor din registrul hibrid, discutarea modalităţilor pentru gestionarea provocărilor pe termen lung generate de acţiunile Chinei, consolidarea rezilienţei comunităţii euroatlantice, inclusiv în domeniul energetic.

De asemenea, va fi abordată continuarea susţinerii pentru creşterea rezilienţei Republicii Moldova, Georgiei şi Bosniei şi Herţegovinei. Totodată, reuniunea va oferi oportunitatea evaluării strategice a provocărilor globale la adresa securităţii Alianţei, ce decurg inclusiv din dependenţa faţă de state care nu împărtăşesc aceleaşi valori cu cele aliate, arată MAE.

Reuniunea Liderilor de la Munchen la Bucureşti, "o reuşită" a diplomaţiei româneşti

De asemenea, luni şi marţi, se va desfăşura, în Capitală, Reuniunea Liderilor de la Munchen (Munich Leaders Meeting - MLM). Ministerul Afacerilor Externe este co-organizator al acestui eveniment prestigios, care constituie formatul restrâns al Conferinţei de Securitate de la Munchen (Munich Security Conference - MSC).

Reuniunea va aduce la Bucureşti, în zilele de 28 şi 29 noiembrie, peste 75 de participanţi la nivel înalt din peste 25 de state, actuali şi foşti oficiali, experţi şi analişti renumiţi, formatori de opinie, pentru a aborda subiecte de interes major pe agenda regională, europeană şi euroatlantică.

Dezbaterile interactive ale MLM se desfăşoară cu uşile închise, în baza regulilor de tip Chatham House, precizează MAE. Reuniunea MLM Bucureşti este parte a programului anual al prestigioasei Conferinţe de Securitate de la Munchen. Ea este organizată în pregătirea Conferinţei din luna februarie 2023, la un an de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina. Precedenta reuniune MLM a avut loc la Washington, în luna mai.

Este pentru prima oară în istoria acestui format când evenimentul are loc în Europa de Sud-Est, această reuşită a demersurilor politico-diplomatice ale României venind inclusiv ca o recunoaştere a importanţei ţării noastre în plan regional, european şi euroatlantic, subliniază MAE.

Agenda întâlnirii de la Bucureşti va cuprinde teme relevante pentru securitatea internaţională, cu accente pe evoluţiile din spaţiul estic, regiunea Mării Negre şi Balcanii de Vest. Printre subiectele abordate se vor număra, de asemenea, arhitectura europeană de securitate, implementarea noului Concept Strategic al NATO, ameninţările hibride, securitatea alimentară, criza energetică. Evenimentul de la Bucureşti va avea un impact dincolo de momentul desfăşurării sale, rezultatele urmând să contribuie la fundamentarea dezbaterilor ce vor avea loc anul viitor la Conferinţa de Securitate de la Munchen, precizează Ministerul român de Externe.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Cum a ajuns Bucureştiul "creierul" NATO. Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României în acestă săptămână. Miza reuniunilor