Video Cruce de 13 metri şi 3 tone, în Cluj. Cât a costat proiectul la care au contribuit toţi sătenii din Bucea
Ieri, 7 aprilie, în Duminica Sfintei Cruci, în localitatea Bucea, din județul Cluj s-a sfințit o cruce care veghează de pe vârful culmii tot satul. Este a doua ca mărime din județ și a 20-a ca mărime din țară. După sfințire a pornit și iluminatul led, astfel că noaptea este vizibilă din depărtare. La eveniment au participat peste 200 de credincioşi și un sobor mare de preoți.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Slujba de sfinţire a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul înconjurat de un sobor de preoți. Crucea, care are peste 13 metri înălţime, a fost realizată din 3 tone de aluminiu. "Are o poziţinare cu lumina sper nord-vest că să fie văzută atât din localitatea Bucea, cât şi din localitatea Negreni", a declarat Marius Mircea Ilea, inginer. "Bineînţeles că poate deveni un punct turistic. Oricum este un punct de belvedere şi înainte lumea venea pt poze panoramic cu tot satul şi cu siguranţă aucm că e şi crucea vor veni în continuare", spune un bărbat.
A fost ultimul proiect al preotului din sat, Mircea Dejeu, care la 1 iunie se pensionează. "Am văzut în spatel vecine la morlacă o cruce luminată noaptea şi atunci mi-a încolţit în minte idee de a face şi la Bucea. Am studiat terenul de la intratea în Bucea ..am văzut acel loc şi m-am gândit că ar fi un loc potrivit de unde să fie vizibilă pentru toţi cei care traversează satul nostru", a declarat Mircea Dejeu, preot paroh. Construirea crucii a costat în jur de 130.000 de lei, şi toţi sătenii s-au implicat în realizarea acestui proiect.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰