Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Crima din Argeş. Bărbatul recunoscuse acum 4 luni, la "Acces Direct", că a ameninţat-o cu moartea pe femeie

Scene înfiorătoare s-au petrecut duminică în curtea unei biserici din Mihăeşti, judeţul Argeş. O mamă şi fiul ei în vârstă de 15 ani au fost ucişi cu sânge rece de fostul partener de viaţă al femeii. Relaţia dintre cei doi fusese presărată cu multe episoade violente.

de Redactia Observator

la 17.05.2021 , 15:27

  • Individul ar fi recunoscut chiar în platoul emisiunii Acces Direct că a ameninţat-o cu moartea dacă îl părăseşte.

În urmă cu 4 luni, bărbatul recunoştea senin că doar moartea îl va despărţi de femeia care îi era parteneră. Duminică şi-a pus în aplicare planul. Femeia a mers la cimitir împreună cu fiul său de 15 ani. Ucigaşul i-a urmărit. În faţa curţii bisericii a atacat fără milă. Primul lovit a fost băiatul, care a încercat să-şi apere mama.

Şocată, femeia a încercat să fugă după ajutor în curtea bisericii. Dar a căzut şi ea sub ploaia de lovituri. 

Fostul soţ al victimei: "El a ameninţat-o şi mi-a spus şi copilul, "tati, uite, mi-a zis că dacă pleacă mami de la el din cauza mea, mă omoară".

Vezi și

După ce şi-a ucis victimele, bărbatul a încercat să-şi ia viaţa cu aceeaşi armă. 

Preot: "Poliţia l-a prins, i-a scos cuţitul, l-au aruncat."

Pacientul a fost adus la Spitalul Judeţean din Piteşti cu un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş. Prognosticul medicilor este rezervat. Relaţia dintre criminal şi femeia ucisă a fost presărată de certuri, gelozie şi violenţe, spun apropiaţii. Cu doar 4 luni în urmă, femeia povestea în platoul Acces Direct prin ce trece. 

Victima depusese plângere la poliţie, însă şi-a retras-o

"Dacă eu nu vin aici, mi se trage din mâna lui şi mie şi copilului. Am vrut dacă plec să plec frumos şi să nu fiu ameninţată de el", povestea victima.  

Sătulă de abuzuri, femeia şi-a luat copilul din prima căsătorie şi a plecat. A început însă o nouă relaţie, iar asta l-ar fi scos din minţi pe fostul partener, care a jurat că se va răzbuna. Femeia depusese şi o plângere la poliţie, după ce fusese ameninţată în repetate rânduri de fostul concubin. A decis apoi să o retragă, în speranţa că îl va îndupleca pe individ să o lăse în pace.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Crima din Argeş. Bărbatul recunoscuse acum 4 luni, la "Acces Direct", că a ameninţat-o cu moartea pe femeie