Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Crima de la Sibiu. Ucigaşul Costinel Zuleam spune că a fost şocat să afle că Adrian Kreiner a murit şi că "doar i-a dat somn"

Detalii incredibile ies la iveală în ancheta uciderii omului de afaceri din Sibiu. Liderul tâlharilor, Costinel Cosmin Zuleam, care este încă în libertate, a fost cel care a dat lovitura mortală. Potrivit unui complice, când a aflat că victima a murit, individul a fost şocat. Potrivit rechizitoriului, ar fi spus că "el l-a lăsat bine pe Kreiner şi doar i-a dat somn" pentru că nu s-a lăsat imobilizat. 

de Redactia Observator

la 09.01.2024 , 20:10

Liderul atacului, Costinel Cosmin Zuleam, zis Olteanu, a aflat de moartea omului de afaceri Adrian Kreiner a doua zi după jaf. Era într-un restaurant din Sibiu cu ceilalţi doi complici, iar vestea l-ar fi şocat, conform mărturiei unuia dintre ei. 

Unul dintre criminalii omului de afaceri, încă de negăsit

Potrivit rechizitoriului, Zuleam le-ar fi spus apropiaţilor că el era convins că "l-a lăsat bine" pe Kreiner și că doar "i-a dat somn", adică l-a lăsat inconştient pentru că opunea rezistenţă.

Vezi și

În realitate, însă, poliţiştii spun că suspecţii au utilizat metoda Arbatachar, o formă extremă de tortură, care să forţeze victima să spună unde sunt banii şi obiectele de valoare. Apoi, l-au înfăşurat într-un covor şi l-au bătut crunt.

Pe acelaşi subiect

În momentul atacului, în casă, la etaj, erau fiica şi iubita omului de afaceri. Fata lui a auzit zgomote suspecte şi, când a coborât să vadă despre ce este vorba, indivizii au observat-o. Tânăra s-a întors în dormitor, s-a ascuns în dressing şi a sunat la 112. Până să ajungă poliţiştii, indivizii s-au făcut nevăzuţi.

Bogdan Dinu, reporter Observator: Sub ameninţarea unui pistol, cei trei tâlhari au reuşit să găsească şi să fure o mică avere: 16 ceasuri pe care le-au ascuns într-o groapă făcută în pâmânt. Locul a fost ales strategic: în apropierea blocului în care iubita lui Zuleam le-a închiriat un apartament.

În acel moment, tâlharii nu ştiau exact valoarea prăzii. Au aflat de pe Internet că cel mai scump ceas furat valora 120 de mii de euro, iar cel mai ieftin - 40 de mii de euro.

Atacul a fost planificat în detaliu. Înainte să intre în casă, ucigaşii au filat vila afaceristului mai multe zile, dintr-un imobil de peste stradă. Pontul ar fi fost dat de un apropiat al lui Kreiner.

La o săptămână după crimă, suspecţii erau deja fugiţi din ţară. Doi dintre ei au fost depistaţi în Regatul Unit. Unul a fost prins într-un tren în Irlanda, iar altul în Scoţia, pe un feribot.

În custodia anchetatorilor a ajuns şi Ilie Sitariu, cunoscut în lumea infracţională ca specialist în clonare de carduri. E considerat creierul asasinatului din Sibiu. Cel de-al treilea criminal, Costinel Cosmin Zuleam, este încă de negăsit. Anumite informaţii indică faptul că s-ar afla în Statele Unite. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Crima de la Sibiu. Ucigaşul Costinel Zuleam spune că a fost şocat să afle că Adrian Kreiner a murit şi că "doar i-a dat somn"