Crima cu 5 morți de la Bascov. Detalii înfiorătoare din rechizitoriu: cum a plănuit criminalul să scape, după ce și-a ucis familia
Ies la iveală noi detalii din cazul crimei multiple de la Bascov, județul Argeș, acolo unde un individ de 53 de ani și-a ucis mama, tata, fratele, sora și nepoata de doar cinci ani, în luna august. Bărbatul, cunoscut cu afecţiuni psihice, i-a lovit în cap pe cei cinci şi s-a ascuns în spatele casei. Acolo l-au găsit şi polițiștii, după ce cumnatul său a făcut descoperirea teribilă. Atenție, informații ce pot avea impact emoțional.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Procurorii argeșeni au stabilit că toate cele cinci victime au avut parte de o moarte violentă, fiind lovite cu cruzime în zona capului.
În data de 8 august, interval orar 21:55-23:00, inculpatul a făcut primele trei victime:
1. Fratele, în pat, ucis cu o piatră de 10 kilograme și cu un ciocan. Apoi i-a înfășurat gleznele și 60% din cap cu bandă adezivă tip scotch;
2. Tatăl, pe hol, ucis cu un ciocan și cu o toporișcă. L-a prins în timp ce mergea la baie;
- ''Am terminat acum trei, mai aveam doi dimineață''. Cum a reuşit criminalul din Bascov să-i uimească chiar şi...
- Jurnalul ţinut de bărbatul care a ucis 5 oameni în Bascov. A decis să îşi omoare familia, după ce a aflat că...
- Prima mărturisire făcută de bărbatul care şi-a găsit familia măcelărită la Bascov: "Nu am cuvinte să...
3. Mama, ucisă cu un ciocan, în pat.
- În data de 9 august, la 8 dimineața, inculpatul a făcut ultimele două victime:
4. Sora, în dormitor, în pat, ucisă cu un ciocan și cu o toporișcă.
5. Nepoata de 5 ani într-un alt pat, ucisă cu un ciocan și cu o toporișcă.
Inițial, anchetatorilor nu le-a fost clar motivul pentru care a săvârșit cele cinci crime. Le-a recunoscut, însă, că totul a pornit de la niște neînțeleri în familie. Printre acestea s-ar număra și faptul că rudele ar fi avut în plan să-l interneze pe bărbat, iar acesta ar fi aflat și ar fi vrut să oprească acest demers.
"Sub aspectul laturii obiective, se constată că uciderea victimelor s-a produs prin aplicarea de lovituri de mare intensitate în zona capului, în mod repetat, cu diferite obiecte contondente (ciocan şi toporişcă, piatră de aproximativ 10 kg), între leziunile traumatice constatate la nivel cranio-cerebral şi deces existând legătură de cauzalitate.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, pe baza mijloacelor de probă administrate în cauză se concluzionează că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, cu premeditare. În concret, din declaraţia inculpatului coroborată cu înscrisurile olograf găsite cu ocazia cercetării la faţa locului reiese că inculpatul a luat hotărârea de a-şi omorî membrii de familie în urmă cu mai mult timp şi în acest scop a pus la punct mai multe planuri de punere în aplicare a hotărârii. Planul final a urmărit să-i prindă pe membrii de familie în situaţii vulnerabile, dormind sau luaţi prin surprindere, astfel încât să minimalizeze şansele ca aceştia să riposteze", se arată în rechizitoriul întocmit de procuror.
Crima multiplă din Bascov. Ucigașul a premeditat crimele și a pregătit un plan de scăpare
Potrivit informațiilor din rechizitoriu, asupra inculpatului s-au găsit mai multe obiecte prin care și-ar fi asigurat traiul zilnic, care demonstrează că a plănuit să scape ulterior uciderii victimelor: alimente, haine de schimb, două săpunuri, cutii de medicamente, unghiere, forfecuțe, aparate de ras și set de lame, hârtie igienică, 6 spray-uri cu piper iritant lacrimogen, cuttere, saci de gunoi, șepci.
Procurorii argeșeni consideră că moartea victimelor a fost una violentă, acestea fiind sfâșiate și cu răni ce au provocat hemoragii masive. Mai mult, criminalul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, cu premeditare. De asemenea, individul își pregătise din timp mai multe hărți geografice, precum și două caiete A5, respectiv A4, în care se regăsesc mai multe înscrisuri, dovadă că urmărea să se sustragă organelor de cercetare.
Discernământul a fost păstrat, diagnosticul acestuia neavând influenţă asupra capacităţii sale de a discerne sau a se stăpâni. Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a avut o atitudine cooperantă, a recunoscut săvârșirea faptei și a colaborat cu organul de urmărire penală, fiind trimis în judecată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰