Copilă de 14 ani, dispărută din Bucureşti. Poliţiştii cer ajutorul populaţiei pentru a da de urma ei. Semnalmentele fetei
O fată de 14 ani a dispărut, vineri, din Bucureşti, iar poliţiştii cer ajutorul populaţiei pentru găsirea ei. Minora dispărută se numeşte TEIANU TIMEEA ANA şi a plecat de la o adresă din Sectorul 2 în jurul orei 15.00.
"La data de 8 septembrie 2023, Poliţia Capitalei a fost sesizată şi solicită sprijin în vederea depistării unei minore care, în jurul orei 15.00 a plecat de la o adresă din Sectorul 2 şi nu a mai revenit până în prezent la domiciliu", anunţă, vineri seară, Poliţia Capitalei.
Sursa citată a precizat că minora dispărută se numeşte TEIANU TIMEEA ANA şi este în vârstă de 14 de ani.
Semnalmentele fetei:
• Înălţime 1,60 m, greutate 50 kg, ochi căprui, păr şaten, forma fetei rotundă;
• La data dispariţiei purta: un tricou de culoare neagră, colanţi negri şi adidaşi de culoare alba.
"Cei care au văzut-o sau pot oferi detalii sunt rugaţi să anunţe Poliţia Capitalei, apelând numărul unic de urgenţă 112", a mai transmis sursa citată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰