Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cine este martorul-cheie în cazul asasinatului omului de afaceri Adrian Kreiner. Ar fi încercat să intermedieze vânzarea ceasurilor furate de la milionar

Se face lumină în cazul omului de afaceri din Sibiu, asasinat de trei hoţi care au intrat peste el în casă. Un martor-cheie, infractor de meserie, a ajuns azi la audieri şi în această seară, poliţiştii l-au dus la cercetări în teren. Conform surselor Observator, individul, care ar fi încercat să intermedieze vânzarea ceasurilor furate de la milionar, le-ar fi mărturisit poliţiştilor filmul atacului în stil mafiot în schimbul unei pedepse mai blânde. În plus, mostre ADN ale unui suspect au fost descoperite în casa lui Adrian Kreiner. 

de Iulia Pop

la 16.11.2023 , 07:38

Reporter-martor: - Ai vreo legătură cu ce s-a întâmplat? Aţi avut un plan bine pus la punct? De ce te-au adus poliţiştii înapoi? Ai ceva de ascuns?

Cine este martorul-cheie în cazul asasinatului omului de afaceri Adrian Kreiner

Flancat de poliţişti, dar neîncătuşat, ci cu mâinile în buzunare, martorul-cheie în dosarul morţii lui Adrian Kreiner a ajuns seara trecută în apartamentul acestuia. Anchetatorii au percheziţionat fiecare colţ al locuinţei în care bărbatul de 37 de ani i-ar fi cazat, potrivit surselor Observator, pe doi dintre ucigaşii omului de afaceri din Sibiu.

Vezi și

Iulia Pop, reporter Observator: Apartamentul în care locuia bărbatul bănuit că i-ar fi găzduit pe ucigaşi a fost atent percheziţionat de către poliţişti. Este situat în Dumbrăviţa, comuna limitrofă Timişoarei. Omul locuia aici de aproximativ 1 an şi nimic din comportamentul său nu a dat de bănuit.

Pe acelaşi subiect

Nici proprietarului apartamentului nu i s-a părut nimic suspect la chiriaşul său. Omul a asistat şi el întreaga seară la percheziţii.

Proprietar-reporter: În ultima perioadă a fost mai stresat, în sensul că ne-a întârziat cu plata chiriei, dar chiar astăzi era ziua în care trebuia să elibereze apartamentul şi iată că surpriza a mai apărut. 

- A dat ceva de bănuit? Era aşa mai suspect?

- Nicio secundă, părea un om foarte liniştit şi nu ne-am gândit că ar fi ceva în neregulă cu dânsul.

După ore întregi în care au luat amprente din apartament şi au sigilat în saci mai multe obiecte din locuinţă, martorul-cheie al crimei din Sibiu a plecat împreună cu poliţiştii la o nouă rundă de audieri.

Reporteri: Ce legătură ai cu suspecţii crimei? I-ai găzduit aici la tine acasă? Ce probe au găsit poliţiştii? Când te-ai întâlnit ultima oară cu suspectul?

Individul ar fi încercat să ajute şi la vânzarea ceasurilor furate, în valoare de 200.000 de euro. Cel mai probabil, acestea ar urma să ajungă pe piaţa neagră din Vestul Europei, dacă anchetatorii nu reuşesc să le ia urma.

O altă pistă importantă a fost descoperită de criminalişti în casa milionarului.

Cristi Popovici, reporter Observator: Anchetatorii au găsit mostre ADN din lupta cu milionarul, unul dintre suspecţi ar putea fi identificat curând.

Adrian Kreiner, om de afaceri: Nu mai fugiţi după bani sau după bani repede făcuţi. Repede vin, repede pleacă. Credeţi-mă! Banii se construiesc prin muncă.

Este îndemnul omului de afaceri, Adrian Kreiner, la începutul acestui an pentru tinerii antreprenori. Nu credea în bani obţinuţi uşor şi nici în noroc fără muncă. După 10 zile de la atac, puzzle-ul asasinatului este reîntregit de anchetatori. Adrian Kreiner era un antreprenor de succes şi conducea o companie care produce piese pentru industria auto. Doar anul trecut a avut un profit de aproape 2 milioane şi jumătate de lei.

Adrian Kreiner, om de afaceri: Am avut patru proiecte mari şi tari pe fonduri europene. În 2007 am început primul proiect, era să mă ducă în insolvenţă. Şi totuşi, cu toate astea, am luptat.

Milionarul era un mare amator de cluburi, raliuri şi petreceri.

Andrei Oltean, partenerul de afaceri al lui Adrian Kreiner: Nu se simţea ameninţat. Era totuşi presat de anumite situaţii din punct de vedere financiar, dar nu ceva ieşit din comun.

Cei trei asasini ar fi români şi cu numeroase antecedente penale în străinătate, potrivit surselor Observator. Anchetatorii nu exclud varianta ca criminalii să fi reuşit deja să părăsească ţara. 

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Cine este martorul-cheie în cazul asasinatului omului de afaceri Adrian Kreiner. Ar fi încercat să intermedieze vânzarea ceasurilor furate de la milionar