Video Cine a fost Prințul Philip, soțul Reginei Elisabeta a II-a. O viață în slujba Monarhiei, prieten în copilărie cu Regele Mihai
Prințul Philip, Duce de Edinburgh, soțul Reginei Elisabeta a II-a, a încetat din viață la vârsta de 99 ani. Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp de către Palatul Buckingham. Alături de el până în ultima clipă a stat Regina Elisabeta a II-a, cu care a fost căsătorit timp de 73 de ani.
- Funeraliile Prințului Philip nu vor fi de stat, așa cum se obișnuiește pentru membrii Familiei Regale
- Cel mai probabil, ceremoniile vor fi restrânse și se vor ține departe de ochii publicului, exact cum Prințul consort și-a dorit
Prințul Philip al Greciei și Danemarcei s-a născut la 10 iunie 1921, în insula elenă Corfu. A fost singurul fiu al Prințului Andrew al Greciei și al prințesei Alice von Battenberg, care au mai avut împreună și patru fiice. Viața lor avea să se schimbe în septembrie 1922. Atunci unchiul Prințului Philip, Regele Constantin, a fost forțat să abdice, iar familia sa a fost trimisă în exil, în Franța.
În timpul copilăriei, Prințul Philip i-a fost prieten Regelui Mihai și au petrecut mai multe vacanțe împreună la Sinaia, Constanța, dar și în Italia.
După ce a fost educat în Franța și Germania, a urmat cursurile Colegiului Regal de Marină de la Dartmouth. La Dartmouth a devenit expert în navigaţie şi a întâlnit-o şi pe cea care avea să-i devină soție. La vremea aceea, Prinţesa Elisabeta avea doar 13 ani, iar Philip 18.
În Al Doilea Război Mondial, Prințul Philip a ocupat diferite posturi pe navele militare din Ceylon, s-a aflat în mijlocul luptelor din Cape Matapan și a devenit comandatul secund al unei nave, în timpul invaziei Siciliei. După război, Philip a cerut-o în căsătorie pe Elisabeta, moștenitoarea tronului britanic. Anunțul oficial a fost făcut un an mai târziu.
Prințul Philip și Regina Elisabeta a II-a, 73 de ani de căsnicie
Prințul Philip și Prințesa Elisabeta s-au căsătorit pe 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey. Philip a renunțat la toate titlurile nobiliare, dar a fost numit după nuntă Duce de Edinburgh. Cuplul regal a avut împreună patru copii: Prinţul Charles de Wales, moştenitorul tronului, Prinţesa Anne, Prinţul Andrew şi Prinţul Edward, 8 nepoţi şi 10 strănepoţi.
În 1952, Regele George al VI-lea a încetat din viață, iar Elisabeta a preluat tronul sub numele de Elisabeta a II-a. Lucru care l-a determinat pe Prinţul Philip să renunţe la serviciul său în marina britanică pentru a putea fi alături de soţia sa, Regina. Încoronarea oficială a avut loc la Westminster Abbey la 2 iunie 1953 și, pentru prima oară, a fost transmisă la televizor în întreaga lume.
În 1957, Philip a devenit Prinţ al Regatului Marii Britanii şi Irlandei de Nord în 1957, titlu acordat de soția sa, Regina Elisabeta a II-a. De-a lungul celor peste șapte decenii de căsătorie, Ducele de Edinburgh a însoțit-o pe Regina Elisabeta în vizite de stat, ceremonii oficiale și angajamente regale.
Prințul Philip: Cred că cea mai importantă lecție pe care noi am învățat-o este că toleranța este ingredientul esențial pentru o căsnicie fericită. Și credeți-mă când spun că Regina are calitatea toleranței din abundență.
Prințul Philip, în caleașcă cu Elena Ceaușescu
În 1978, Regatul Unit a avut parte de o vizită istorică: cea a soților Ceaușescu. Dictatorul român a fost primul șef de stat socialist primit de regina Elisabeta a II-a.
După intonarea imnului României, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost invitaţi să ia loc în caleştile regale, care i-au dus până la Palatul Buckingham. În prima, s-au urcat Nicolae Ceauşescu şi Regina Elisabeta, în cea de-a doua – Elena Ceauşescu şi Prințul Philip.
În 1981, Prințul Charles, moștenitorul tronului se căsătorește cu Diana Spencer. Au împreună doi copii, prinții William și Harry. Însă, mariajul lor se sfârșește în 1996. Un an mai târziu, lumea întreagă a fost șocată de moartea fulgerătoare a Dianei.
După 73 de ani în ochii publicului, soțul reginei a participat la peste 22.000 de angajamente pe cont propriu. Timp în care s-a remarcat prin glumele și gafele făcute în fața camerelor de filmat.
În anii '60 a rănit milioane de femei când a spus că britanicele nu știu să gătească, iar pe artistul Tom Jones l-a întrebat dacă face gargară cu pietre, în urma unui concert. Ducele de Edinburgh s-a retras din viața publică în august 2017.
La varsta de 97 de ani, Prințul Philip a fost implicat intr-un accident de mașină pe care el însuși l-a provocat în Windsor. În urma impactului, o femeie a fost rănită, iar permisul de conducere i-a fost retras.
Prințul Philip s-a retras din viața publică în ultimii ani de viață
Prințul Philip a avut mereu o viață activă, a fost primul membru al Familiei Regale Britanice care a pilotat un elicopter, iar unul dintre hobby-urile lui era pictura. Și-a petrecut ultimii ani din viață departe de ochii publicului, la reședințele Familiei Regale din zonele rurale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰