Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cercetătorii români au inventat pâinea cu gust de friptură. Cât ar putea să coste noul produs

Pâinea nu mai este de mult un simplu aliment. O dovedesc cercetătorii români, care au inventat un sortiment cu gust de friptură. Un an au lucrat la aluatul cu proteină de vită, porc sau peşte profesorii de la Facultatea de Industrie Alimentară din Galaţi. De curând, invenţia a fost brevetată şi de OSIM.

de Adrian Obreja

la 12.03.2024 , 19:46

Aluatul este unul clasic, la care se adaugă proteina de origine animală. "Adăugăm proteină miofibrilară din peşte, din crap, într-o cocă de pâine clasică", a declarat Floricel Cercel, inventator. "Carnea poate să fie de orice fel de origine, poate să fie peşte, poate să fie, pui, vită, nu contează pentru că finalul, adică extrasul din carne este fără gust şi fără miros, astfel încât o putem introduce în pâine fără nicio problemă", a declarat Petru Alexe, decanul facultăţii.

Pâinea cu proteine din carne poate fi consumata şi de vegetarieni, dar şi de persoanele care ţin post

După 30 de minute de stat la cuptor, pâinea este gata. Cercetătorii au realizat acest sortiment pentru ca cei care nu îşi permit zilnic o porţie de carne să primească toate substanţele nutritive de care are nevoie corpul. "Ideea este de a compensa aceste proteine, acest aport proteic, pentru ca cei mai mulţi dintre consumatori sunt cu venituri mici şi atunci introduc un deficit, pentru că sunt consumatori mai mari de pâine, care nu este compensat de altceva", a declarat Petru Alexe, decanul facultăţii.

Vezi și

Nu toată lumea vrea să încerce însă noul produs. "Eu merg pe vechi! Pe aia clasică, să fie mai bine! Să nu pună altceva în ea, cum vor europenii", spune un bărbat. Pâinea cu proteine din carne poate fi consumata şi de vegetarieni, dar şi de persoanele care ţin post. Pentru că tocmai a primit brevetul de la OSIM, următorul pas ca sortimentul să ajungă la raft este ca un retailer să cumpere patentul. Preţul de vânzare ar putea să fie chiar şi cu 50% mai mare decât la o banală pâine albă.

Adrian Obreja Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Ați ajuns să vă modificați programul zilnic sau traseul pentru a evita orele de vârf?
Observator » Evenimente » Cercetătorii români au inventat pâinea cu gust de friptură. Cât ar putea să coste noul produs