Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Celebru om de afaceri din Cluj, răpit şi torturat pentru codul de la criptomonede. Tâlharii i-au tăiat un deget

România a devenit scena unor atacuri brutale, în stil mafiot. Un om de afaceri din Cluj, patronul unui restaurant cunoscut, spune că a fost torturat ore în şir pentru a dezvălui parolele conturilor cu criptomonede. Hotărâţi să afle codul de acces al portofelului virtual, tâlharii i-au tăiat un deget şi l-au stropit cu motorină. Ancheta e îngreunată de faptul că  în zonă nu sunt camere de supraveghere. 

de Alex Prunean

la 17.01.2024 , 22:51

O zonă mărginaşă a Clujului ar fi fost scena torturii extreme. Afaceristul de 42 de ani a ajuns acolo de bună voie. De la birou, a pornit pe jos până la restaurantul pe care-l deţine în oraş. De acolo, a luat o maşină şi a condus până în apropiere de Floreşti. 

Răpit şi torturat pentru codul de la criptomonede

Alex Prunean, reporter Observator: Bărbatul a venit la aceste hale, de la marginea Floreştiului, la miezul nopţii pentru a se întâlni cu un bărbat pe care îl cunoştea şi pe care urma să îl consilieze în domeniul criptomonedelor. Le-a povestit poliţiştilor că după doar 15 minute, au apărut alţi doi indivizi care aveau feţele acoperite de cagule şi care l-au legat la mâini, după care l-au pus la pământ.

Vezi și

Au urmat scene cumplite, timp de mai multe ore. Ca să afle codul de acces al portofelului virtual, agresorii i-au tăiat bărbatului un deget, i-au turnat alcool pe gât, l-au stropit cu motorină şi l-au ameninţat cu moartea, potrivit declaraţiilor omului de afaceri. 

Pe acelaşi subiect

Dan Antonescu, criminolog: Metoda pe care ei au folosit-o cu tăierea unui deget o reîntâlnim de foarte multe ori în metodele mafiei italieneşti.Ameninţarea că îi dau foc, de asemena, face parte din acest registru al torturii mafiei în general.

Bărbatul a cedat, în cele din urmă, şi le-a dat tâlharilor toate informaţiile.

Alex Prunean, reporter Observator: Locul în care ar fi fost torturat bărbatul nu a fost ales întâmplător. Întreaga zona este lipsită de iluminat, iar aici, între hale, nu există nici supraveghere. Printre puţinele indicii pe care au poliţiştii sunt amprentele de pe furgoneta cu care se afla omul de afaceri, prelevate deja de criminalişti.

966.000 de lei în criptomonede, un telefon mobil, două laptopuri, un lanţ, verigheta. Indivizii s-au făcut nevăzuţi cu criptomonede în valoare de 960.000 lei, un telefon mobil, două laptopuri, lanţul pe care victima îl avea la gât şi verigheta. 

Reporter-şofer: A fost agitaţie pe aici, a fost poliţie? 

- Da. 

- Noaptea e cineva aici?

- Nu.

Poliţiştii au aflat întâmplător de atacul în stil mafiot. După clipele groaznice, bărbatul a pornit spre casă cu maşina. Pe drum, a lovit un parapet de pe marginea şoselei. 

Andreea Vișan, purtătoare de cuvânt IPJ Cluj: În jurul orei 5.45, în municipiul Cluj-Napoca a fost înregistrat un eveniment rutier în care a fost implicat un bărbat, de 42 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a relatat o agresiune. Faptă pe care nu a sesizat-o printr-un apel de urgenţă. 

Afaceristul spune că nu a mers la poliţie ca să nu-şi pună familia în pericol. După accident, a fost dus direct la spital. 

Doru Danciu, Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj: S-a intervenit chirurgical de urgență pentru reconstrucția degetului. Iar în momentul de faţă. Este internat în cadrul Compartimentului de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă pentru monitorizare și tratament de specialitate.

Ancheta a fost preluată de Serviciul de Investigaţii Criminale. Anchetatorii au audiat deja mai multe persoane.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Celebru om de afaceri din Cluj, răpit şi torturat pentru codul de la criptomonede. Tâlharii i-au tăiat un deget