Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ce i-a adus înapoi în ţară pe Dan şi Isabelle, după 27 de ani în Germania. Şi-au lăsat joburile bine plătite pentru un vis acum împlinit: "Să facem și la noi acasă"

Transilvania este renumită pentru cele peste 160 de biserici fortificate, a căror istorie începe în epoca medievală. Una dintre ele este considerată o raritate şi pentru istorici şi arheologi. Vorbim despre biserica-cetate din Hărman a cărei construcţie a început pe vremea cavalerilor teutoni. Sute de ani a fost adăpost pentru comunitate şi, cu toate că a fost asediată de multe ori, niciodată nu a fost cucerită.

de Claudiu Loghin

la 04.10.2023 , 17:47

Biserica-cetate din Hărman, construită în urmă cu peste 800 de ani, este o bijuterie printre numeroasele biserici fortificate ale saşilor din Transilvania. Are ziduri impunătoare, şapte turnuri de apărare şi o clopotniţă înaltă de 56 de metri.

Doi români s-au întors în ţară după 27 de ani în Germania. Alegerea lui Dan şi Isabelle

"Fortificațiile din jurul bisericii au fost extinse și întărite în secolele 15 - 17. Așa a luat naștere una dintre cele mai mari și, în zilele noastre, bine păstrate biserici fortificate din Țara Bârsei", transmite Claudiu Loghin, reporter Observator.

Vezi și

Isabelle și Dan Popescu au devenit custozii monumentului în urmă cu şapte ani. După aproape trei decenii petrecute în Germania, ea ca profesor de informatică, iar el proiectant de instalaţii electrice, cuplul a decis să se stabilească în localitatea natală a femeii și să își lege viața de ansamblul bisericii fortificate.

Pe acelaşi subiect

"Noi nu avem copii. După noi nu rămâne nimic. După 27 de ani într-o țară străină, am decis ... Hai să facem și la noi acasă ceva", spune Dan Ilica Popescu, custode. "N-am avut ancore, care să ne țină într-un loc, și am zis hai să încercăm să mai mișcăm ceva, să mai facem, ceva, să onorăm 800 de ani de istorie", mărturiseşte Isabelle Popescu, custode.

Biserica din Hărman este construită ca o cetate care trebuia să facă faţă valurilor de invadatori.

"Cămăruţele pe care le vedeţi acum pe interior, ideea a fost - fiecare familie din sat trebuie să aibă aici unde să-şi depoziteze o anumită cantitate de alimente astfel încât să supravieţuiască. Au început să aducă în cămăruţele astea absolut tot ce recoltau", arată Dan Ilica Popescu, custode.

Surpriza unui turist străin, la Hărman

Localnicii se baricadau rapid în cetate, în fața oricărei invazii. Aveau fântână, cuptor, moară, grajduri pentru animale și un drum de strajă complet închis, care făcea legătura între toate cele șapte turnuri ale cetății.

"Este un amestec de culturi aici, pe seama rutelor pentru transportul materialelor, a bunurilor de la nord la sud și de la sud la nord", spune un turist străin. "Este un loc frumos, plin de arhitectură medievală, iar prietenilor care vor să vină, le recomand să vină cu încredere", mărtusireşte un altul.

"Am fost foarte suprins să văd, în biserică, o pardoseală din lemn și toate obiectele de mobilier din lemn, intacte. Sunt atâtea lucruri reconstruite, reproduse foarte interesant", povesteşte un alt turist străin.

În 2019, la Hărman au ajuns 356.000 de oaspeți. Iar anul trecut au fost 18.000 de vizitatori. Fosta casă parohială și fosta casă a cantorului au fost transformate în case de oaspeți. Curțile lor au fost unite într-un camping unde turiștii sunt, de asemenea, bineveniți. 

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Ce i-a adus înapoi în ţară pe Dan şi Isabelle, după 27 de ani în Germania. Şi-au lăsat joburile bine plătite pentru un vis acum împlinit: "Să facem și la noi acasă"