Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ce este Sfânta Lumină de la Ierusalim. Focul se aprinde, an de an, la data şi loc fix, în acelaşi mod

Sfânta Lumină este considerată cea mai veche minune din lumea creştină - minunea care se întâmplă în cetatea Învierii, în casa Dumnezeului unic. Focul se aprinde cu precizie şi regularitate, la dată şi loc fix, în acelaşi mod. Şi chiar dacă aproape toată lumea a auzit despre ea, puţini îi cunosc şi semnificaţia.

de Redactia Observator

la 04.05.2024 , 13:30

Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinității. Iar unul dintre cele mai importante simboluri ale acesteia este, într-adevăr, aprinderea Luminii Sfinte. Cum apare şi ce simbolizează?

Una dintre cele mai vechi atestări documentare ale acestui fenomen miraculos este din anul 617 după Hristos. Lumina Învierii se aprinde, în mod miraculos, an de an, în Sâmbăta Mare, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Se întâmplă în timpul slujbei Vecerniei, după ora 12:30.

Dar înainte de a se petrece acest lucru, există o întreagă procedură de verificare minuţioasă a locului. În seara Vinerii Mari, după Prohod, Mormântul Domnului este controlat de către un polițist arab, unul turc și un reprezentant al statului Israel, astfel încât să nu existe dubii că focul ar fi aprins de mâna omului. În urma acestei verificări, se sting toate luminile și se pecetluiește ușa Sfântului Mormânt cu două benzi din pânză albă, cu ceară și sigilii în formă de X.

Vezi și

Cum se aprinde Lumina Sfântă

Cel care primeşte şi oferă Lumina Sfântă este Patriarhul Ierusalimului. Înainte de a intra în Sfântul Mormânt, Patriarhul trebuie să îl înconjoare de trei ori, conform tradiției. După această procesiune ia patru mănunchiuri a câte 33 de lumânări, care simbolizează numărul anilor pe care i-a trăit Hristos pe pământ.

Ulterior, Patriarhul citește o rugăciune specială, iar după aproximativ 20 de minute, pelerinii observă o lumină puternică, sub forma unei scântei de fulger, care coboară în zig-zag prin cupola mare a Bisericii. După miracol, Patriarhul adună vata aprinsă de focul care nu arde în primele minute şi o pune în două cupe de aur. Lumină care ajunge apoi în toată lumea. Bianca.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Ce este Sfânta Lumină de la Ierusalim. Focul se aprinde, an de an, la data şi loc fix, în acelaşi mod