Ce a păţit un bărbat din Timiş, prins cu un porc mistreţ în maşină. Afacere ilegală cu vânat
Un bărbat de 62 de ani a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, pentru braconaj, el fiind depistat cu un porc mistreţ în autoturism, informează, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş.

Conform sursei citate, poliţiştii Secţiei 10 Rurale Făget au depistat în flagrant, duminică, pe un drum secundar situat între localităţile Fârdea şi Hăuzeşti, doi bărbaţi care transportau ilegal carne de vânat cu un autoturism, având asupra lor un porc mistreţ, pentru care nu au putut prezenta documente legale de provenienţă.
A vânat ilegal mistreţul
Din cercetările efectuate a reieşit că duminică dimineaţa, bărbatul de 62 de ani, deţinător legal de arme de vânătoare, s-ar fi deplasat pe un fond cinegetic din localitatea Fârdea, fără a deţine autorizaţie de vânătoare şi ar fi împuşcat un exemplar de porc mistreţ. Ulterior, acesta s-ar fi întors la domiciliu, revenind apoi la locul faptei împreună cu bărbatul de 52 de ani, care l-ar fi sprijinit în tranşarea şi transportarea vânatului.
De la aceştia au fost ridicate mai multe bunuri, printre care 41 kilograme carne de vânat, fiind predată Ocolului Silvic Făget, trei arme de foc, muniţia aferentă, două telefoane mobile, precum şi permisele de vânătoare şi de armă. Totodată, în vederea continuării cercetărilor a fost indisponibilizat şi autoturismul folosit, relatează Agerpres.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt şi luării măsurilor legale care se impun.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰