Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cătălin Drulă, după accidentul de la Feteşti: Operatorul care a provocat accidentul nu va mai putea funcţiona 

Un grav accident între două marfare, în Staţia CFR Feteşti, a dat peste cap traficul trenurilor care circulă spre și dinspre litoral. Accidentul a avut loc noaptea trecută, atunci când mecanicul unei locomotive care transporta fier vechi şi care era băut ar fi adormit şi a depăşit semnalul de oprire de la intrarea în stație, apoi a intrat într-o altă garnitură. În urma impactului puternic, mecanicul locomotivei, dar şi şeful de tren au fost răniţi uşor.

de Redactia Observator

la 30.07.2021 , 12:18

Un accident feroviar a blocat traficul pe magistrala Bucureşti-Constanţa. Trenurile au întârzieri de sute de minute şi mulţi oameni şi-au anulat călătoriile. Autorităţile spun că unul dintre mecanicii implicaţi ar fi fost băut și a adormit. Ministrul Transporturilor, Cătălin Druă, afirmă joi, după accidentul de la Feteşti că nimeni nu are voie să se joace cu siguranţa feroviară, motiv pentru care operatorul privat al cărui tren a provocat accidentul nu va mai putea funcţiona. De asemenea, vor exista controale la toţi operatorii de transport. În plus, ministrul afirmă că, la rectificarea bugetară, feroviarul trebuie să fie finanţat prioritar.

”Tocmai am încheiat o şedinţă de urgentă cu autorităţile din sistemul de siguranţă feroviară. Concluziile sunt următoarele:Operatorul privat al cărui tren a provocat accidentul de noaptea trecută, de la Feteşti, nu va mai putea efectua operaţiuni de transport feroviar ca urmare a restricţionării certificatului de siguranţă. Autoritatea pentru Siguranţă Feroviară va declanşa controale la operatorii de transport feroviar de marfă şi de călători, în care va verifica respectarea normelor de siguranţă. La nivelul ministerului va fi elaborat un nou act normativ, care va înăspri sancţiunile pentru încălcarea normelor de siguranţă atât pentru operatori, cât şi pentru personalul acestora. Mâine, vineri, am convocat la minister reprezentanţii tuturor operatorilor de transport feroviar de marfă şi călători licenţiaţi”, a transmis, joi, ministrul Cătălin Drulă.

Acesta a precizat că ”deciziile vin după al treilea incident feroviar care implică trenuri de marfă în România din ultima perioadă”. ”Aceste incidente - soldate din fericire fără victime omeneşti - provoacă un disconfort uriaş pasagerilor şi pagube însemnate la infrastructură. În urma accidentului de noaptea trecută, de la Feteşti, vor fi înregistrate întârzieri pe ruta Bucureşti - Constanţa până la efectuarea reparaţiilor. Circulaţia nu va fi însă blocată”, a mai transmis ministrul.

Vezi și

Acesta anunţă, însă, că este o operaţiune de amploare, având în vedere că 16 vagoane şi o locomotivă sunt răsturnate sau deraiate. Ministrul precizează că ”toate echipele CFR SA sunt în teren deja pentru a scurta la maximum perioada”.

”Pe alt front, bătălia pe care o duc este cea de finanţare a sistemului feroviar, care are nevoie de capitalizare masivă după ani de subfinanţare şi pierderile cauzate de pandemie. Pe partea de investiţii din fonduri europene stăm excelent la minister: 3,1 mld lei la zi (cu +22% mai mult ca anul trecut la 31 iulie şi aproape dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2019). Aşa cum arată prognoza, ne vom atinge până la sfârşitul anului ţinta propusă de 8 mld lei. Dar capitalizarea sistemului feroviar se face cu fonduri de la bugetul de stat. Şi aici cu pierderile acumulate din anii trecuţi + efectul pandemiei, e nevoie de alocarea de sume suplimentare semnificative, aşa cum am justificat în cererea de rectificare a bugetului către Ministerul Finanţelor”, a mai scris ministrul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Cătălin Drulă, după accidentul de la Feteşti: Operatorul care a provocat accidentul nu va mai putea funcţiona