Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bulibășeală la negocieri: protestatarii din Afumați spun că Guvernul negociază cu alți transportatori, nu cu ei. Poliția, acuzată că face "manevre"

Continuă protestul transportatorilor şi fermierilor. Este a opta zi în care oamenii blochează drumuri din ţară cu camioane şi alte utilaje grele, supăraţi că discuţiile cu Guvernul nu au ajuns la nici un rezultat. 

de Cristi Popovici

la 17.01.2024 , 14:17

"Ne-am dumirit astăzi un pic de ce nu se ajunge la pace. Reprezentanții protestatarilor din Afumați, din zona Moldovei, care au și venit în Ilfov în ultimele zile, spun că nu sunt reprezentați de cei care zilele trecute au mers la Guvern și au negociat cu ministrul Agriculturii sau ministrul Transporturilor. Aceștia susțin că acei oameni nu au nicio treabă cu protestul lor, că nu au fost deloc în stradă și se dezic de ei. Vor continua așadar protestul până când cineva de la Guvern îi va chema și pe ei la negocieri. Astăzi la ora 16 reprezentanții Guvernului se vor vedea cu reprezentanții transportatorilor, însă nu cei de aici, ci cu alte asociații, care reprezintă alți transportatori din țară. De aici confuzia și faptul că protestul continuă, fără un orizont ca el să înceteze. La Vama Siret continuă protestul, sunt foarte multe TIR-uri, camioane și tractoare care îngreunează accesul către vamă. În Portul Constanța a fost un incident cu peste 50 de șoferi de camioane și de TIR-uri care, la un moment dat, au întors pe autostradă în zona portului și au fost opriți de polițiști. Spun aceștia că ar fi fost "o manevră" a polițiștilor sau jandarmilor care le-ar fi făcut semne șoferilor să-i urmeze pe banda liberă, iar mai departe îi aștepta Poliția. Reprezentații Poliției spun că acei șoferi ar fi încălcat legea. Protestele continuă și în zilele următoare", a transmis reporterul Observator Cristi Popovici.

Protestul transportatorilor şi al fermierilor, ziua 8

A trecut o săptămână de când transportatorii şi fermierii sunt în stradă cu mii de utilaje. Unii lideri ai protestatarilor s-au întâlnit din nou cu autorităţile, care promit să le rezolve mare parte din revendicări. Numai că lista de cerinţe este tot mai lungă de la zi la zi. S-a ajuns la 76 de puncte. Se cere inclusiv micşorarea numărului de parlamentari şi ca partidele să nu mai primească finanţare de la stat.  

Vezi și

Nici un camion nu a tranzitat Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, între Ucraina şi România, începând de luni după-amiază, a transmis purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava (STPF), Alina Petraru.

Potrivit sursei citate, traficul pentru automarfare este întrerupt complet pe sensul de intrare în România. "Începând din data de 15 ianuarie 2024, ora 16.15, traficul prin PTF Siret pentru automarfare, pe sensul de intrare în ţară, este întrerupt, din cauza protestelor fermierilor şi transportatorilor", a afirmat oficialul STPF.

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Bulibășeală la negocieri: protestatarii din Afumați spun că Guvernul negociază cu alți transportatori, nu cu ei. Poliția, acuzată că face "manevre"