Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bucureşti, capitala diplomaţiei. Centrul de comandă al NATO se mută în România: Moldova, invitată în premieră la discuţii

România este timp de trei zile centrul de comandă al Alianţei Nord Atlantice. Peste 75 de lideri politici din 25 de ţări, experţi şi analişti se întâlnesc la Bucureşti la cel mai important eveniment NATO de după summitul de la Madrid, din vară. Cele mai importante figuri care vor fi prezente la întâlniri sunt secretarul american de stat, Antony Blinken şi secretarul general NATO Jens Stoltenberg.

de Bianca Iacob

la 28.11.2022 , 13:46

Miza discuţiilor este evident legată de măsurile de securitate în contextul actual. Înaintea întâlnirii miniştrilor de Externe ai ţărilor membre NATO a început astăzi, 28 noiembrie, Reuniunea de la Munchen. În premieră se va discuta şi despre Moldova pentru că avem şi miniştri din Moldova. Republica Moldova se bazează în acest moment pe Uniunea Europeană şi pe România.

Această "Reuniune de la Munchen" are loc o dată sau de două ori pe an, iar ultima dată a avut loc la Washington. Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, se va întâlni astăzi atât cu preşedintele Klaus Iohannis, cât şi cu premierul Nicolae Ciucă.

Vezi și
Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Bucureşti, capitala diplomaţiei. Centrul de comandă al NATO se mută în România: Moldova, invitată în premieră la discuţii