Video Braşovul schimbă modul de taxare al turiştilor din 2026: "Asta înseamnă o presiune în plus"
Zece lei, de persoană, pentru fiecare ședere la munte. Este suma pe care trebuie să o plătească, de anul viitor, orice turist care vizitează stațiunea Poiana Brașov și oraşul Brașov. Decizia a fost luată de Consiliul Local, care vrea să schimbe modul de calcul al unor taxe plătite deja de mai bine de trei ani. Mai exact, turiştii nu vor mai fi taxaţi pe zi, ci pe sejur.
Banii vor fi folosiţi pentru promovarea oraşului Brașov și a staţiunii Poiana Brașov, dar şi pentru buna funcționare a Serviciului Public Salvamont.
Noua modalitate aprobată de Consiliul Local Braşov presupune schimbarea modului în care se calculează această taxă. Practic turiştii nu vor mai plăti pentru o zi, ci vor plăti pentru întreaga şedere cu una sau mai multe nopţi, în perioadă neîntreruptă.
Braşovul schimbă modul de taxare al turiştilor din 2026
Însă, până anul viitor, când noua modalitate de calcul va intra în vigoare, fiecare turist va plăi în continuare taxele după vechiul calcul: un leu pe zi, taxă de promovare și doi lei pe zi, taxă Salvamont.
- Sezonul de schi din Poiana Braşov s-a încheiat. La ce investiţii se gândesc autorităţile pentru anul următor
- Cozi uriaşe la telegondola din Poiana Braşov. Schiorii se bucură de zăpada de pe pârtii şi la final de martie
- Pârtiile din Poiana Braşov, netezite în fiecare noapte pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Sunt folosite şase...
- Schi de noapte, pe pârtiile din Poiana Braşov. S-au deschis oficial primele instalații de nocturnă din ultimii...
- Doi tineri, suspectaţi de furtul bijuteriilor de la Mănăstirea Izbuc, prinşi cu focuri de armă. Unul dintre ei a...
"Încercăm să promovăm cazările pe un număr mai mare de nopţi şi tocmai de aceea vrem să creem acele mecanisme care să-i avantajeze pe turiştii care petrec mai mult timp în Braşov", a declarat Sorin Toarcea, reprezentant Primăria Brașov.
Turiştii, dar şi hotelierii au părerile împărțite.
"Nu cred eu că va ajuta foarte mult din banii ăştia..." "Nu ar fi mult dacă ar fi aranjat, să fie curat, să fie locuri de parcare. În schimb dacă dai şi bani şi rămâne totul la fel..." "Un pic s-au ridicat şi salariile, un pic s-au ridicat şi pensiile şi atunci 10 lei nu mi se pare mult", spun oamenii.
"Dacă putem spune că această taxă va pune amprenta şi va spori turismul corect făcut în România atunci şi de ce nu, în Braşov, eu zic că suntem pe drumul cel bun", a declarat Gabriel Roșca, director hotel.
"Asta înseamnă o presiune în plus pe preţul final pe care-l plăteşte tot clientul. Nu am fost consultaţi din păcate", a declarat Roxana Cojocea, președinte Asociația de Turism Poiana Brașov.
Anul trecut, doar din taxa de promovare pentru Brașov și Poiana Brașov s-au strâns 1,6 milioane de lei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰