Video Bebeluşul născut azi noapte la -5°C, în Parcul Tei din Bucureşti, era o fetiţă. Un paznic a auzit strigătele mamei şi a sunat la 112
Momente dramatice pentru o tânără de 32 de ani din Capitală care a născut seara trecută, pe stradă, într-un parc. Femeia nu a mai apucat să ajungă la spital, iar un paznic de la o unitate medicală aflată în apropiere i-a auzit strigătele şi a sunat la 112. Din păcate, medicii au constatat că bebeluşul nu mai era în viaţă.
- Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- Planul Rusiei de a duce războiul în SUA. Cum l-au ameninţat americanii pe Putin să nu provoace o catastrofă aeriană
Starea femeii este stabilă.
Ea a fost transportată, aseară, la Maternitatea Polizu din Capitală şi colaborează cu poliţiştii.
Copil născut pe stradă, în Parcul Tei din Bucureşti
Tânăra a născut cu puţin timp înainte de ora 22.00, în Parcul Tei din Bucureşti, care se află în apropierea Institutului pentru Sănătatea Mamei şi Copilului. Paznicul de acolo i-a auzit strigătele şi a sunat la 112. Ambulanţierii i-au transportat pe femeie şi pe nou-născut la spital, medicii au încercat să resusciteze fătul, însă fără succes.
- Ce amendă a primit Spitalul Cantacuzino din Bucureşti, de unde un bărbat a reuşit să fure trei picioare amputate
- O familie din SUA a lăsat visul american și s-a mutat în România, la sat: "De ce am ales să fim aici când...
- Amenda uriașă primită de o femeie din Vâlcea. Polițiștii au surprins-o plimbându-și câinii Amstaff fără...
- Percheziţii la Casa de Pensii Sibiu. Schema prin care un funcţionar şi un paznic cereau bani pentru deciziile de...
- Copil de 8 ani, spulberat de mașină într-o comună din Iași. David a murit pe stradă, după ce ar fi încercat...
Trupul fără viaţă al fetiţei a fost transportat la Institutul de Medicină Legală din Capitală în vederea necropsiei, care ar urma să stabilească şi cauza exactă a decesului.
Medicii bănuiesc că ar fi fost vorba despre hipotermie.
Ce spune Poliţia
Potrivit Poliției Capitalei, în jurul orei 22.20, polițiști din cadrul Secției 7 au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe o stradă din Sectorul 2, în zona Parcului Tei, o femeie ar fi născut un copil fără puls. La fața locului s-au deplasat polițiști și un echipaj medical, care a preluat femeia și a dus-o la spital. "În urma primelor verificări, apelul 112 a fost efectuat de către un paznic din zona respectivă, care a observat aspectele menționate și i-a acordat sprijin femeii.
Trupul neînsuflețit al fătului a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei", au transmis polițiștii.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri, pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰