Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ce amendă a primit Spitalul Cantacuzino din Bucureşti, de unde un bărbat a reuşit să fure trei picioare amputate

Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino”, din Capitală, de unde au fost furate trei picioare de om, amputate, a fost amendat de Direcţia de Sănătate Publică a municipiului Bucureşti cu 4.400 de lei pentru nesecurizarea spaţiilor de stocare temporară a deşeurilor periculoşi nesupravegherea personalului implicat în gestionarea acestor deşeuri.

de Redactia Observator

la 15.01.2025 , 11:12

Ce amendă a primit Spitalul Cantacuzino din Bucureşti, de unde un bărbat a reuşit să fure trei picioare amputate Ce amendă a primit Spitalul Cantacuzino din Bucureşti, de unde un bărbat a reuşit să fure trei picioare amputate

Potrivit unui comunicat de presă al DSPMB, în zilele de 13 şi 14 ianuarie, o echipă de inspectori sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a municipiului Bucureşti a făcut un control la Spitalul Clinic “Dr. Ion Cantacuzino”, ca urmare a solicitării IGPR – DGPMB – Politia Sector 2.

Ce nereguli au găsit inspectorii

Au fost verificate documentele aferente activităţii de gestionare a deşeurilor şi spatiul de stocare temporară a deşeurilor periculoase, conform competenţelor DSPMB, se arată în comunicatul citat.

Articolul continuă după reclamă

„Pentru neconformităţile constatate, respectiv nesecurizarea spaţiului de stocare temporară a deşeurilor periculoase şi nerespectarea de către coordonatorul activităţii de protecţie a sănătăţii în relaţie cu mediul în ceea ce priveşte supravegherea activităţii personalului implicat în gestionarea deşeurilor medicale periculoase, au fost aplicate persoanelor responsabile, două amenzi contravenţionale în valoare de 4.400 lei,  în conformitate cu legislaţia în vigoare (prevederile Ord. MS 1226/ 2012, Ord MS 1226/2012, HGR 857/2011)”, mai precizează DSPMB în acelaşi comunicat.

Vineri seară, au fost furate trei picioare umane, amputate, de la Spitalul Cantacuzino din Capitală, însă apelul la 112 a fost făcut abia în cursul zilei de luni, când a fost începută ancheta Poliţiei Capitalei.

Managerul Spitalul Cantacuzino, Iulian Brezean, a transmis, marţi, că fapta a avut loc vineri, înainte de ora 19.00 şi că spaţiul nu era încuiat, iar cu 20 de minute înainte ca suspectul să fie surprins de camerele de supraveghere, în zonă a fost o îngrijitoare de pe Secţia Obstretică-Ginecologie. Unitatea medicală a demarat o anchetă internă pentru a stabili toate datele incidentului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Plafonarea preţului la gaze şi curent expiră în 3 luni. Vă gândiți să schimbați furnizorii sau rămâneți la cei actuali?
Observator » Evenimente » Ce amendă a primit Spitalul Cantacuzino din Bucureşti, de unde un bărbat a reuşit să fure trei picioare amputate