Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bărbat ucis în fața casei la Bucşani, în Dâmbovița. Criminalul a fost filmat când atacă și fuge

Poliţiştii din Dâmboviţa au intrat în alertă, seara trecută, după ce un individ a ucis un bărbat de 66 de ani, iar apoi a fugit. S-a întâmplat în stradă, chiar în faţa casei victimei. Momentele în care faptaşul atacă şi apoi fuge de la locul crimei au fost surprinse şi de camerele de supraveghere amplasate în zonă, spun vecinii.

de Redactia Observator

la 23.11.2021 , 13:47

Criminaliştii au verificat fiecare detaliu care să îi ajute să dea de agresor. Au fost chemaţi, aseară, în comuna Bucşani din Dâmboviţa de un localnic: "Mă deplasam spre casă cu vehiculul şi am observat persoana respectivă pe mijlocul drumului. Plină de sânge".

Bărbatul povesteşte că s-a speriat şi nu a coborât din maşină.

A sunat în schimb la 112 şi a aşteptat poliţia. 

Vezi și

"Am observat că poliţia a verificat camerele, de la un vecin din faţă. Se vede o siluetă care părăseşte locul respectiv şi fuge, fuge în faţă", a declarat martorul.

Pe acelaşi subiect

Vecinii spun că bărbatul de 66 de ani nu era un om conflictual. 

"Vecinul era un om care îşi vedea de treaba lui. Nu e...El avea nişte vaci, se ducea cu vacile la câmp, nu...", spune o vecină.

"Era calm, era liniştit, nu crea probleme. Singur, nu avea pe nimeni", mărturisește și un vecin.

Polițiștii au reținut un suspect în vârstă de 20 de ani

În urma cercetărilor, polițiștii dâmbovițeni au anunțat că au reținut pentru 24 de o ore un tânăr de 20 de ani, bănuit de comiterea crimei.

"La data de 22 noiembrie a.c., politistii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat cu privire la faptul ca o persoana este decedata.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, în comuna Bucșani, sat Rațoaia, unde, în fața unui imobil au identificat cadavrul unui bărbat de 66 ani, care prezenta o plaga înjunghiată.

A fost constituita echipa complexă de cercetare, care, în urma activităților efectuate sub coordonarea procurorului de caz, au identificat un bărbat de 20 de ani, din comuna Bucșani, bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca pe parcursul acestei zile sa fie prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive. Cercetarile au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dambovita, fiind intocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunii de omor", a transmis IPJ D\mbovița.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Bărbat ucis în fața casei la Bucşani, în Dâmbovița. Criminalul a fost filmat când atacă și fuge