Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Băiat de 16 ani, prins sub un perete prăbuşit, în timp ce lucra la demolarea unei case din Roşiorii de Vede. Va fi trimis cu elicopterul SMURD la Bucureşti

Un băiat de aproximativ 16 ani a fost prins sub un perete, duminică, în timp ce lucra la demolarea unei case din Roşiorii de Vede. Potrivit ISU Teleorman, minorul a fost scos de sub dărâmături în mai puţin de 15 minute şi va fi preluat de un elicopter SMURD, pentru a fi transportat la un spital din București.

de Redactia Observator

la 09.10.2022 , 15:45

Un tânăr în vârstă de 16 ani, din Roșiorii de Vede, s-a trezit prins sub un perete prăbuşit, în timp ce lucra la demolarea unei case. Adolescentul, conștient şi cooperant, a fost scos de sub dărâmături de pompierii chemaţi la faţa locului și predat echipajelor medicale. Acesta acuza dureri la umărul stâng și la spate, motiv pentru care va fi preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la un spital din Capitală. La București, va fi supus unor investigații medicale amănunţite și va primi îngrijiri de specialitate.

"Tânăr, de circa 16 ani, surprins sub un perete în timp ce lucra pentru dărmarea unei case, în municipiul Roşiorii de Vede, pe str. I. L. Caragiale, conştient, cooperant. Se intervine cu două maşini de descarcerare, un echipaj SMURD şi un container multirisc", a precizat ISU Teleorman. Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Băiat de 16 ani, prins sub un perete prăbuşit, în timp ce lucra la demolarea unei case din Roşiorii de Vede. Va fi trimis cu elicopterul SMURD la Bucureşti