Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Avocatul Elenei Udrea, prima reacție după reținerea fostului ministru în Costa Rica: "Era la o cafenea cu iubitul ei, Adrian Alexandrov"

Elena Udrea şi Alina Bică au fost reţinute în Costa Rica, după ce poliţia locală a pus în aplicare o cerere a Interpol. Informația a fost confirmată, în această dimineață, de Veronel Rădulescu, avocatul fostului ministru al Dezvoltării. 

de Redactia Observator

la 17.02.2020 , 15:41

Elena Udrea şi Alina Bică au fost reţinute în Costa Rica, după ce poliţia locală a pus în aplicare o cerere a Interpol. Informația a fost confirmată, în această dimineață, de Veronel Rădulescu, avocatul fostului ministru al Dezvoltării. 

"Confirm reținerea Elenei Udrea de către Interpol în Costa Rica. N-am reușit să vorbesc cu dumneai. Am vorbit cu domnul Adrian Alexandrov. Este în Costa Rica", a spus Veronel Rădulescu, la Antena3.

Cornel Tăbăcaru, un om de afaceri român stabilit în Costa Rica, a declarat Elena Udrea şi Alina Bica au fost încarcerate la închisoarea de femei El Buen Pastor.

Articolul continuă după reclamă

Avocatul Elenei Udrea, reţinută de Biroul Naţional Interpol din Costa Rica de pe stradă, alături de Alina Bica, spune că instanţa va ţine cont, cu siguranţă, de faptul că fostul ministru are un copil de câteva zile, care nu poate fi despărţit de mamă, potrivit legislaţiei din Costa Rica, dar şi de statutul de azilant, din care decurge dreptul de a nu fi extrădat.

Pe acelaşi subiect

"Nu am vorbit cu Elena Udrea, am vorbit cu Adrian (Adrian Alexandrov, iubitul fostului ministru - n.r.). Mi-a spus ce s-a întamplat, că era lângă o cafenea din zona în care locuieşte şi s-a prezentat cineva de la Interpol, care a invitat-o la sediu pentru procedura de extrădare la solicitarea statului român", a declarat avocatul Veronel Rădulescu.

El a spus că Elena Udrea va fi dusă în instanţă, care va analiza toate aspectele, inclusiv faptul că are o fetiţă de câteva zile şi faptul că are statutul temporar de azilant. Avocatul a afirmat că, din punctul său de vedere, instanţa nu va dispune extrădarea.

"Din punctul meu de vedere, instanţa nu va dispune extrădarea Elenei Udrea, mai ales că fetiţa are cetăţenie costaricană, cu drepturi protejate de autorităţile din Costa Rica, una dintre prevederi fiind că un copil nu trebuie despărţit de mama lui", a declarat avocatul.

El a precizat că Udrea are statutul de azilant pe o perioadă de un an şi că unul din drepturi este, în această perioadă, că nu poate fi extrădată, la o eventuală cerere a unui stat. Avocatul a mai spus că nu ştie ca Udrea să fi aplicat pentru obţinerea cetăţeniei costaricane, dar probabil că este o posibilitate legală, având în vedere cetăţenia copilului.

Elena Udrea şi Alina Bica au fost reţinute de Biroul Naţional Interpol din Costa Rica, cele dou[ fiind ridicate de pe stradă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?
Observator » Evenimente » Avocatul Elenei Udrea, prima reacție după reținerea fostului ministru în Costa Rica: "Era la o cafenea cu iubitul ei, Adrian Alexandrov"